Bomb creator

This song gave me shivers.
Sometimes we're missing the point.
And I'm wondering if things aren't actually more simple than we make them seem. Praying. Shutting up. Smiling instead of cursing. Giving space instead of demanding.
I'm starting to see things different. Separate what will matter in 5-10 years and what won't.
Invest in people, because they will enrich your spirit also.
We're all so kamikaze, so masochists. We like to suffer, to feel bad, to be treated wrong. We like to push and receive nothing. We like to put ourselves in situations we know we'll end up suffering. Oh, the pleasure of pain.
People that call us for no reason are boring. People that smile to us are not worth fighting for. Seriously? :) (I miss Grey)

This bomb creator chick is saying something about "Visions I can't forget from the world we create". We're so caught up in our own little "telenovelas" and dramas and happy endings, that the purpose of everyday and of life itself seems far from being understood. Last night, walking on the street, I was complaining about being cold. And I saw - or more exactly was scared by a poor man, a homeless, in a corner of a street, sitting on the cold cement. I am sure he was cold also. The difference between us? I got home. In my bed. Warm. He I suppose is still there. And I am absolutely sure that our views about "big life problems" are very different.

If our purpose isn't to save others than what is?
If our purpose isn't to bring happiness, than what is?
What is out there more important? What can we do today that will actually matter in 5, 10, 50 years?

Stop the self exploitation and start giving a helping hand.

Buy me with a coffee

Isn't it damn interesting that we need marketing for almost anything?

We really do start introducing marketing techniques in issues like changing the world, becoming better human beings, choosing our loved one, convincing our parents of something. Is that healthy or not?
Is that an effect or a cause? The effect of too much information in the world, right? So they say. But what is it causing? Is it really the way we want to do things? The better marketing campaign wins?
What's next to advertise? Being good or bad.

Demnitate

When does it help you and when does it hurt you?

The sound of tonight is silence.

Manos al aire

Conteaza atat de mult un pas. Orice pas pe care il faci, o miscare, oricat de mica. Le prezentam copiilor din Rusia un filmulet despre asta, iar una din replici era "If you move just 1 step every day, you move 365 steps forward every year. It's all about movement. All about action."

E usor sa plangi. Sa fii pierdut. Sa renunti si sa arunci armele. Sa dormi pana tarziu si sa spui ca tu n-ai avut noroc nici azi. Sa ai vise care se vor transforma in regrete de povestit ca invataminte la nepoti. De ce sa nu transformi visele in exemple demne de urmat? Si incepe cu un pas. Orice incepe cu un pas pe care il faci poate cu inima stransa, cu nesiguranta, cu emotie. Dar macar tu il faci. Si urmatorul la fel. Si chestia e ca nu ne dam seama de asta pana nu traim, pana nu facem noi pasul ala.

Asa ca va urez un pas bun astazi :)

Manos al aire - Nelly Furtado - dedicatie speciala pentru surorile A si R :))

Plane

I had never thought being back home would feel strange.

I'm back. And nothing is changed and that makes me a bit uncomfortable because maybe I've changed. I expected home to be just like this, just so familiar and warm and safe. But I never expected for me to feel strange. I have moments when I feel I'm not here, when I feel like "what? what am I doing here?". I have small habits that I know now I got from living abroad and on my own. And doing them here or just thinking them, makes me feel lost for a small moment. Jet-lag :) On my way home I was thinking about getting to my house and preparing a tea to warm up. I would have never thought that before. Small things that I brought with me, in me, from Russia. Small things that make me miss these last weeks, although I never though I would.

Taking everything as it comes.

The song: our already so popular and well known mister Jason Mraz

I don't wanna wait

First and last times... There's some magic thing around this moments.
We were kidding these days about our last old fashion Russian tea together, our last bus ride, our last school. Remembering our firsts. Our first laughs, fights, talks.

But I think it's what you put in between these first and last is what really matters. The first and last times are just design. The content is in between. The substance, the joy, the learning.

That's it for today. Leaving tomorrow. Last time in this wireless place :)

30 seconds

Do you remember Tattoo? The Russian "lesbian" band?
Yesterday, while I was walking alone to the bus stop - being all independent, you know - this song shuffled in my headphones. It's a pretty nice song. And somehow it fits to what I want to write about. Just a moment that can change your state of mind and prove to you how silly you are to be mad/ sad/ angry.

Thank you for holding my hand when all I was doing was screaming. Thank you for being so calm and human and wise. Thank you for asking explanations and finding solutions, not placing blame and getting more angry.

Sometimes you think you are so smart (note to self here). Well, you are not :) And all you need is just a smile and a hand that calms you.

These past days things changed from bad to wonderful in just a matter of minutes. And this happened not only once. A session that seemed lost turned out amazing.
My state of mind changed from awful to tears of joy just because the kids were amazingly smart and involved. Two girls played guitar for us. The married couple of teachers danced in the back of the class. Than talked to us about education, while feeding us with cookies and coffee. Language was not an issue.

Amazing days filled with anger and happiness in just one hour all together.

And today I received a Facebook friend invitation from my mom :))

Just wait and pay attention for those state-of-mind-changing moments!

Breathe

People come and go in and out of your life, you know.

And it’s scary and it seems pointless. And you can never ever be sure. You can never be entirely sure that they won’t leave, that things won’t change, that their embrace, their smile, their way of looking out for you won’t go away. So what do you do? How do you cope with that? How do you say “I love you” and make dreams and plans which include them? How do you imagine a life that includes dinners with them, celebrations, discussions, walks, smiles with them? How do you wake up in the morning and not feel alone?

I always say that family is there forever; and also best friends, the closest ones you have, those who know you since you were a rock girl, a rapper teenager, a stupid romantic disaster. They will be there. I say that. But that is again unsure. People might change. People argue, people discover parts in them they never knew. People move away, kilometers away. Or you move away.

Maybe knowing who you are and what you want is hard, some say the hardest. But keeping it may be sometimes impossible.

So, little girl, what do you do? Do you chase them away? Do you close your heart and never get attached? Do you live in a grey picture every day? That is just stupid. Control what you can. Your thoughts, your way of making others happy, your way of building relations. Control if and when you say “I love you”. Control your words and embraces for those who love you now. For those who today, in this moment, love you sincerely. And the rest is just a big scenario.

Thank you for caring.

PS: Loving Grey's Anatomy philosophy :)

Balada pentru o minune - english version

Ok. I should start by announcing that the song (played by Vank for those interested) has nothing to do with this post. Firstly because the song is about love and this post has no clue about what it is. Many people ask me about what I am doing here (in Russia for those interested), my friends ask me to write to them, one at a time or all at once. My inner voice is asking me also to write down everything happening in order for me not to forget. And the millions of thoughts in my head don’t let me sometimes enjoy the million things I am living. So I decided to open my blog. Reopen it. Start writing. Anything.

I am in KFC, in the center of Ufa, the place I am in for already 2 weeks and until 7^th of October. I am in Russia, yes. And I will be here until 17^th of October, after visiting Sankt Petersburg and Moscow together with Yusuf, an Indonesian guy that is here with the same purpose as me.

Ok. Let me take it from the top. I wanted to change something around me. I entered AIESEC and thought this was the way to do it. I decided a few months ago to travel to a country where they needed volunteers like me. I decided to educate young people regarding HIV. I decided to go to Russia because I wanted to challenge myself, I wanted something hard and go to a country where they could use enthusiastic volunteers. And I wanted to experience the Russian spirit just the way I read about it in Anna Karenina. I admit, I also wanted badly to see Moscow J So one dream will be fulfilled.

So here I am, in Ufa, surrounded by young people just like me, from Ukraine, Indonesia, Malaysia, China, Turkey, Poland, Japan. And alone, despite that. Well, not exactly alone but on my own. I am learning again how to communicate (because I don’t understand absolutely anything from Cyrillic letters written on buses, shops, food). I am learning how to cook, how to manage my money and find alone my way home. I am learning again how to make friends and be myself with those around me. I am learning for the first time how to not get attached to people, hot not to need to get attached. I learn to do what I want, when I want it. To stand up and not get influenced.

I try to find substance in what I do, in the conversations I have. I find out life stories from people I just met. I try to get to know them better. God, I try to overpass the annoying language barrier. But some people you just feel, no words are needed. Just their smile and their look. I really believe so.

I feel responsible for Romania from here, far away. I feel responsible to represent Romania. I start even to appreciate my country more. I danced ciuleandra in the main square in Ufa, together with local people, during an cultural festival where I talked more about Romania that I ever did in my life. And I loved every second of it! And I want us Romanians to pay attention to what we say and how we say it, because we have an amazing country. It’s all about branding.

I miss home. (amazing thing about Romania: dor has no literal translation. It’s just a specific Romanian feeling). This missing feeling is though bearable. Which is good. Because I wanted this experience to be about me and about what I want to do. I wanted to fulfill my purpose here. What if sometimes you feel alone? Enjoy every emotion. Enjoy yourself. And after this you will be able to really enjoy everything around you.

Hm. I’m smiling :)

Balada pentru o minune

Ok, incep prin a anunta ca melodia (cantata de Vank pentru cei interesati) nu are nicio legatura cu postul. Asta in primul rand pentru ca melodia e despre iubire si postul asta nu are nici cea mai vaga idee despre ce este. Ma intreaba multi ce mai fac aici (in Rusia pentru cei interesati), ma roaga prietenii sa le scriu, la toti sau la fiecare in parte, ma mustra constiinta sa astern pe hartie tot ce se intampla ca sa nu uit. Si miile de ganduri imi umplu capul si nu ma lasa uneori sa ma bucur de miile de lucruri noi pe care le traiesc. Asa ca am hotarat sa deschid blogul. Sa il redeschid. Sa scriu. Orice.

Sunt la KFC, in centrul orasului Ufa, locul unde ma aflu de 2 saptamani si pana pe 7 octombrie. Sunt in Rusia, da. Si voi fi tot in Rusia pana pe 17 octombrie, dupa ce voi fi vizitat Sankt Petersburg si Moscova impreuna cu Yusuf, un indonezian aflat aici cu acelasi scop ca si mine.

Ok, sa o iau mai usor.
Am vrut sa schimb ceva in jurul meu. Am intrat in AIESEC si m-am gandit ca asa am sa pot. Am hotarat acum cateva luni sa merg intr-o tara unde e nevoie de voluntari ca mine. Am hotarat sa ma ocup de educatia tinerilor privind HIV. Am hotarat sa merg in Rusia pentru ca am vrut sa ma provoc, sa nu imi fie usor, sa merg acolo unde e nevoie de tineri entuziasti. Si pentru ca am vrut sa simt spiritul rus asa cum l-am citit in Anna Karenina. Si pentru ca am vrut sa vad Moscova, recunosc :)

So here I am, in Ufa, inconjurata de tineri ca mine, din Ucraina, Indonezia, Malayesia, China, Turcia, Polonia, Japonia. Si totusi singura. Insa nu neaparat singura ci pe picioarele mele. Reinvat sa comunic (pentru ca nu inteleg absolut nimic din literele chirilice de pe magazine, autobuze, alimente), invat sa gatesc, invat sa am grija de bani si sa imi gasesc singura drumul spre casa. Reinvat sa imi fac prieteni si sa fiu eu cu cei din jur. Invat pentru prima oara sa nu ma atasez de oameni, sa nu am nevoie sa ma atasez neaparat de ei. Invat sa fac ce vreau eu, cand vreau eu, nu sa depind neaparat de altii. Sa spun ce cred si sa nu ma las influentata.

Incerc sa gasesc semnificatie si substanta in ceea ce fac, in discutiile pe care le port. Aflu povesti de viata de la oameni pe care abia ii cunosc. Incerc sa ii cunosc mai bine. O, Doamne, incerc sa trec de bariera lingvistica atat de enervanta. Insa pe unii oameni ii simti fara cuvinte, ii simti din zambet si privire :) Eu asa cred.

Ma simt responsabila pentru Romania de aici, de departe. Ma simt responsabila sa reprezint Romania. Incep chiar sa o apreciez mai mult. Am dansat ciuleandra in piata principala din Ufa, impreuna cu localnicii, in cadrul unui festival in care am vorbit mai mult despre Romania decat am vorbit in toata viata mea! Si mi-a placut mult! Si vreau sa avem grija ce spunem si cum spunem, pentru ca avem o tara asa frumoasa. It's all about branding.

Mi-e dor. Dar un dor suportabil, totusi. Ceea ce e bine. Pentru ca mi-am propus ca aici sa fie despre mine si despre ce vreau eu sa fac. Sa imi indeplinesc scopul. Si ce daca uneori te simti singur? Bucura-te de fiecare emotie. Bucura-te de tine. Si abia apoi ai sa te bucuri cu adevarat de tot ce e in jurul tau.

Hm. Zambesc :)

Privind inapoi

Pai da, privind inapoi am realizat astazi ceva ce nu am constientizat pana acum.
Am facut o multitudine foarte diversa de lucruri in ultimii 3 ani de facultate si voluntariat. Ieri imi amintea un amic cum a invatat el de la lectiile mele de germana sa zica numarul 6666 in germana: "sechstausendsechshundertsechsundsechzig".
Dap, am tinut lectii de germana.
Am vorbit in fata unui amfiteatru plin ochi de necunoscuti.
Am mers pe foc.
Am facut planificari si analize demne de un manager.
Am venit cu idei.
Am facut recrutari, interviuri, programe de pregatire, traininguri.
Am scris si publicat recenzii de carte.
Am avut sedinte de coaching, am fost si coach si coachee.
Am mers in Vama.
Am mers cu cortul de atatea ori ca nu mai tin minte.
Am fugit prin furtuna pana intr-un restaurant select si mi-am uscat parul la uscatorul de maini.
Am avut Sex and the City dinners cu prietenele mele.
Am trait cele mai frumoase concerte din viata mea.
Am mers la Sibiu, in Sighisoara si Ocna Sibiului, de 2 ori in aceeasi vara.
Am primit multumiri si reprosuri.
Am cunoscut olandezi, spanioli, francezi, japonezi, egipteni, americani, ucrainieni, australieni.
Am fost cu rucsacul in spate prin Europa: Paris, Brugge, Aachen, Maastricht, Rotterdam, Amsterdam, Dortmund. Am fost singura in Stuttgart pentru o seara.
Am mers cu avionul.
Am invatat sa imi fac bagajul foarte repede.
Si m-am plimbat cu trenul aproape lunar.
Am fost la Piatra Neamt de 2 ori cate o zi si de fiecare data m-am simtit norocoasa si fericita.
Am fost in Chisinau de 2 ori. Am fost la Vadu lui Voda si am plecat fugariti de inundatii.
Am facut o groaza de prostii si nebunii cu oameni speciali. Pe care sunt mandra sa ii cunosc.
M-am lasat dusa de val si nu imi pare rau.

Privind inainte, vad un om mai matur si mai directionat. Ma intreb ce urmeaza.
Dar zambesc, no matter what :)

Stiu ca nu e nici pe departe Craciunul, dar melodia asta se potriveste bine cu ce simt acum.

Mai stii?

...cum te strigam pe-atunci? Icoana cu picioare lungi... veneai pe rau sau rau erai? Curgeai din mine, pana-n Rai.

L-am vazut in concert pe Mihai Margineanu. Cu totul intamplator, asa cum i-am ascultat in seara aceea si pe cei de la Holograf. Cele mai frumoase momente nu sunt planificate, unfortunately pentru oamenii ca mine, care au absoluta nevoie de UN PLAN ca sa se simta safe. Si ziceam de Margineanu, ca l-am vazut si inca il tin minte perfect. Asa simplu si asa incredibil de inteligent. Si foloseste limbajul poporului, limbajul simplu, ca sa exprime lucruri atat de frumoase. Cum zicea o prietena de-a mea, e fermecator sa vezi pitorescul acestei tari. Sunt anumite lucruri, anumite cuvinte, anumiti oameni, abolut fermecatori.

zambet mieriu...

Azi suntem entuziasmati. Pentru ca avem prieteni in toate colturile lumii si pentru ca avem perspective. Pentru ca iubim, mai bine sau mai prost. Pentru ca zambim, destul de des. Pentru ca uneori radem de ne doare burta. Si pentru ca viata este, fundamental frumoasa. Asta pana ni se pune pata si toti sunt egoisti si noi nu avem nici o sansa la fericire. Dar alea sunt alte zile.

Si in plus, ieri am vazut orasul de sus.

Post optimist

Buna ziua, soare!
E o zi frumoasa tare afara, pasarile canta, copii zbiara dragalas in fata blocului, vantul bate usurel, numai bine cat sa perpeleasca micii pe gratar. Si, cireasa de pe tort, ca in orice zi ca asta, razele de soare intra fermecator pe geam, in camera, iar draperiile tale arata iarasi ca de poveste.

La inceputul blogului scriam ca imi doresc prin el sa inspir pe cineva, sa bucur poate, sa descretesc o frunte. Asa cum alte bloguri au facut asta pentru mine.

Astazi incerc totusi un experiment. Scriu un post optimist, pentru mine. Sa imi descretesc propria frunte si sa ma bucur, o secunda sau, daca am noroc, mai mult, de ziua de afara. Zic de afara, pentru ca inauntru e all about logistica, aprovizionare, management, cercetare, chestionare, traduceri, deadline-uri, 4 zile si s-a terminat.

Imi plac optimistii. Asta cand nu ma enerveaza cei exagerati. Dar, per total, imi plac. Insa am o mare nelamurire. Multi optimisti pe care ii cunosc au si o doza sesizabila de egoism, iar asta ii face cam lipsiti de un folos direct pentru cei din jur. Sa ma explic. Dupa cum vad eu lucrurile, un optimist e ca un cantaret talentat. Nu are rost sa canti in baie, cand vocea ta poate insenina o masa de oameni. La fel si optimistii. Daca tot esti plin de karma pozitiva, de proverbe cu talc, de zambete, solutii si ganduri senine, de ce sa nu le folosesti for the greater good - adica pentru cei din jur?

Ei bine, imi indrept gandurile bune catre optimistii veritabili, catre optimistii aceia cu privirea senina si vie, cu zambetul sincer; catre cei care te salveaza dintr-o situatie stupida, care iti dau curaj si iti deschid ochii larg.

Cu optimism, inainte!

Viziune

Ma gandeam azi dimineata la, desigur, viziune. Si ce inseamna sa ai viziune.
Sa o spui cu glas tare: "am viziune"?
Sa o scrii pe perete in camera ta?
Sa petreci ore intregi doar cu tine insuti, dandu-i contur?
Sa scrii mailuri emotionante oamenilor cu care interactionezi?
Sa vezi schimbarile cu mult timp inainte ca acestea sa se produca?
Sa intrevezi o schimbare in fiecare lucru mai mic sau mai mare, petrecut zilnic sau cel putin saptamanal?

Peste toate astea, viziune inseamna sa actionezi conform propriilor principii si valori. Si chiar sa o faci constient, nu doar sa spui ca ai face-o. Sa iti iei o secunda de gandire in momentele importante, inainte de cele mai importante sau mai mici decizii. Sa stii ce cauti in oamenii din jurul tau. Si ce cauti in tine in fiecare zi. La rascruce, sa stii foarte clar de ce alegi dreapta si nu stanga. Si drept e ca suntem deseori la rascruce in lumea asta supra-comunicata.

M-am hotarat sa incep cu inceputul. De scris o scrisesem mai demult, prin iarna. Acum e pe usa camerei mele. De azi am grija sa fie in lucrurile pe care le fac, in oamenii cu care vorbesc, in deciziile pe care le iau.

Pragmatic si concret

Ce atata visare, domnule?
Fapte. Fapte si realizari. Intamplari concrete. Dovezi.

Cine mai sta sa simta, sa intuiasca, sa descopere? Zi exact ce doresti, ce ai, cine esti. Lasa-ma cu prostiile astea de printesa intr-un castel de poveste. Lasa dorintele ascunse, genele lungi, inchipuirile, sperantele.

Unde mai incape atata melancolie? Nu vezi cata treaba ai? Si cate mai ai de bifat? Azi cate check-uri ai dat? Doar atat? Dezamagitor. Serios, tu cum poti sa te uiti in oglinda? Nu, nu ca sa iti zambesti pudrandu-ti nasul. Ca sa te autoevaluezi. Sa iti dai si tu seama cat de eficienta esti. Sau nu esti.

Replici, saluturi, realism, maturitate. Realizari. Succes.
Serios? Hai ma...

For the ones falling in love

For the idealistic ones, the ones that believe in sweet kisses, warm hands holding each other, sofa dreaming kind of people.

For the few ones that still smile seeing old couples holding hands. For the ones that make surprises, hug for no reason, forgive with no apologies.

For the beautiful ones who look out the window in the morning or late in the night, who wish upon a star, who recite poems over the phone, who dance in their houses in the middle of the night.

I'm thinking right in this moment about the lucky ones. The smart ones. The ones that love again. Believe again. The ones that truly, truly believe.

Realize

Despre ipocrizie si alti demoni

Sa fim seriosi. Toti suntem ipocriti intr-o mai mica sau mai mare masura.
Iubim ca sa fim iubiti.
Afisam un zambet suav si inghetat cand intalnim pe strada persoane care ne saluta, insa carora le-am uitat si numele.
Incurajam ca sa primim energii pozitive inapoi.
Intrebam "ce faci" ca pretex la "stai sa iti zic EU ce mai fac, ce am patit, ce am gandit".
Ne afisam sinceritatea ca scut sau duritatea ca arma.
Ne bucuram cu glas tare si in acelasi timp dispretuim in soapta.

Sunt mandra de tine si am incredere in ce urmeaza. Insa, cand reusesti sufar si cand lucrurile nu iti ies, ceva in mine se aprinde.
Stii ce? Sa fim seriosi.

Epilog

N-am reusit sa creez un post inchegat. Am doar ganduri razlete si invartite.

Anul acesta am invatat sa iubesc. Am invatat sa spun "te iubesc", de la o persoana de la care n-as fi crezut mai demult ca as putea sa invat asta. Si nu, nu e un tip.

Am invatat, incet, incet, sa imbratisez. Si tin minte 3 imbratisari care m-au ajutat sa ajung in punctul acesta, in care le ofer si le primesc deschis, cand simt nevoia. E un moment asa magic cand iti unesti simplu si firesc trupul de al celuilalt, cand inchizi ochii si simti caldura clipei respective. Simti ca sunteti acolo doar voi doi si prietenia - fie ea de moment, ce va leaga.

Azi am participat la un FlashMob. Mai exact am "inghetat" 3 minute in Piata Unirii - impreuna cu un grup de vreo 20 de voluntari. Trecatorii au avut reactii dintre cele mai distractive. Mi-a placut tare. Si la fel cerceii cumparati din bani imprumutati, si inghetata, si rasetele. Imi era dor de tine. Imi place de mine cu tine :) Si, din nou, poate dezamagim fanii, nu e vorba de un tip.

Azi am fost cu bunicii si parintii in parcul Expozitiei, in Copou. Primaria i-a invitat pe bunici sa sarbatoreasca 50 de ani de la casatorie. Sincer, am cautat toata ziua cuvintele alea potrivite care sa descrie ce a fost si ce am simtit. Un gol mare in stomac, un zambet larg larg pe fata, un buchet de flori care a surprins-o pe bunica, un dans neterminat, un cantec prelungit, un mic - bineinteles, "fiecare familie e o poveste, fiecare dintre dumneavoastra sunteti un roman". Bunici, cate doi, cate unul, cu sau fara nepoti. Seriosi, jucausi, mai incet sau mai repede, i-am admirat si i-am iubit pentru o secunda pe toti.

Ziua asta a fost despre perfectiunea imperfectului. Nu am o viata de film. Nici o familie de film. Ne iubim, ne certam, ne inghitim sau poate nu tot timpul, unul altuia fixatiile. Nici intamplarile mele nu sunt perfecte. Nici prieteniile nu raspund tot timpul la telefon. Insa imperfectul acesta are perfectiunea lui.

Important e ca am invatat sa spun "te iubesc", nu?
Tu cand ai zis ultima oara?

Ce scuze mai putem gasi?

Ma gandeam zilele astea la scuze. Si ca ne gasim deseori o gramada de motive sa nu facem o gramada de lucruri. Ne pacalim cu grija si pe noi si pe ceilalti. Sentimentul insa, atunci cand scapi de comoditatea scuzelor si iei actiune, e priceless.

M-am inscris in MaiMultVerde.ro. E o organizatie care inca ma surprinde prin eleganta cu care sustine dezvoltarea durabila, intr-o tara unde oamenii gasesc nenumarate scuze: "nu am unde recicla", "nu am timp" - asta ma face sa ma dau de 3 ori peste cap de fiecare data cand o aud, sau binecunoscutul "lasa-ma dom'le, nu vezi ca eu am probleme mai importante" - serios? cam ce e mai important pentru tine decat protejarea lumii in care traiesti, tu si alti 6 miliarde ca tine.

Va invit sa nu ne scuzam. Avem unde, avem cum, timp exista garantat pentru toate, pe rand.

mesajul e urmatorul:
Vrei să scapi de calculatorul stricat, de televizorul sau radioul vechi şi nu ai unde să le arunci? În luna mai, poţi recicla DEEE (deşeurile de echipamente electrice şi electronice) în Iaşi la Şcoala "Carmen Sylva" din Aleea Ghica Vodă nr 24, Iaşi , şcoală înscrisă în programul de colectare selectivă a deşeurilor "VERDIS".

Contactează profesorul coordonator Mariana Dinter pe adresa dinter.mariana@yahoo.com ca să afli cum poţi ajuta elevii ieşeni să colecteze DEEE şi să câştige competiţia la care concurează alături de şcoli din cinci oraşe ale ţării.Vei câştiga şi tu un mediu mai sănătos, mai puţin poluat!

Şcoala din Iaşi s-a calificat în etapa a doua a concursului Verdis, organizat de MaiMultverde şi Asociația Eco Tic, alături de şcoli din Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti şi Galaţi, după ce a fost premiată cu 1000 de euro pentru acţiunile ecologice şi cantităţile de deşeuri strînse.

Ajută şi tu elevii din oraşul tău să câştige marea finală. Predă şcolii deşeurile electrice şi electronice care nu-ţi mai folosesc!

Ei, ne scuzam?

One

Fiecare din noi e singur, in final.
Spui rautati cand defapt vrei sa ceri iubire. Nu stii sa recunosti ca ai gresit. Nu stii sa ierti.

N-ai plange la nesfarsit daca ti-ai da seama ca oamenii sunt, de fapt, fundamental rai? Eu am crezut toata viata ca oamenii sunt buni. Fundamental buni. Ca asa au fost creati, asa s-au nascut.
Uneori imi vine greu sa mai cred in asta. Uneori imi vine greu si pentru ca ma observ pe mine. Uneori simt rautatea altora ca un cutit. Si tremur de parca toate tristetile lumii sunt intr-o privire. Si privirea aia e indreptata spre mine.

Cat de prost poti sa fii ca sa te certi cu cineva doar pentru ca ti-e greu sa recunosti, sa ierti, sa admiri, sa iubesti?
Uneori privirea unui necunoscut poate durea mai tare decat privirea mamei tale. Pentru ca te simti neputincios, neindreptatit, dezamagit de toti oamenii lumii pe care ii credeai buni.

Asteptam, tot asteptam atatea de la altii.
Draga mea, in final toti suntem singuri.

azi ascultam Scrisoare de bun ramas - Pasarea Colibri si suntem personali

Naked

Ce ramane cand suntem dezbracati de tot ceea ce ne acopera in fiecare zi, din ce in ce mai tare?

Ce ramane cand dam la o parte spiritul critic, starile schimbatoare, calmul, pofta, raceala, cantecele in spaniola, momentele de film, visele copilariei, modul ironic de a ne apara, copilariile.
Cand ne debarasam de mama, tata, frate, bunici, prieteni din copilarie sau de 1 an.
Cand uitam tot ce am fost invatati de filmele pe care le-am vazut, de muzica pe care am ascultat-o de zeci de ori pe repeat, de povestile reale sau nu pe care le-am auzit, de experientele prin care am trecut si din care am invatat lectiile noastre sau ale altora.
Cand uitam rutina si gesturile mecanice, cand uitam ce "trebuie" si ce "nu se face", cand uitam de "ce zice lumea" si "ce ar suna bine in momentul asta".

ce ramane?

Once

A fost odata ca niciodata un copilas cu ochii verzi. Si mergea prin lume, uitandu-se la oamenii din jur, minunandu-se si razand la ei cu ochisorii verzi sclipitori.
Si copilasul asta a vazut tari indepartate, a simtit lucruri pe care nu credea ca le va simti vreodata, a fost curajos si las uneori, a incercat tot timpul sa nu raneasca pe nimeni. Sincer, se aude ca nu i-a iesit intotdeauna.
Era un copilas care visa sa zboare intr-o zi, care visa sa schimbe lumea intr-un mod idealist si foarte putin concret. Vroia sa faca "ceva maret".
Vroia sa i se taie rasuflarea macar o data pe zi.
Ochii astia verzi au intalnit alte perechi de ochi, alti copilasi zburdalnici de care s-a atasat, pentru ca asa e el, se ataseaza usor, desi nu pare deloc sa fie asa. S-a atasat de niste copilasi care il iubesc la randul lor, dar a facut greseala sa se ataseze si de copilasi care nu erau pentru el. A trecut si peste asta, pentru ca are un suflet puternic, asa i s-a zis. El nu stie ce inseamna asta neaparat, dar zambeste cu ochisorii lui verzi de fiecare data cand aude ceva asa frumos.

Copilasul asta sta pe o banca intr-un parc primavaratic. Se uita la soare si isi aminteste ca cineva i-a zis o data, pe cand se minuna de un apus incredibil, "sa nu cumva sa te apuci sa plangi".
Cu asta in minte, copilasul nu isi da voie sa planga, iar ochii lui verzi se gandesc undeva departe departe. Si sufletul lui puternic la fel.

On life and love

Am auzit ieri cel mai destept citat inspirational din ultima vreme.

Bate toate cliseele de prin carti de automotivare, toate cartuliile mici, shiny si scumpe, toate cartile colorate din colectia Chic, toate sesiunile de window shopping sau actual shopping, toate feliile de pizza, ciocolatele, discutiile nesfarsite.

Doar cateva cuvinte simple, intr-o ordine oarecare. Niste cuvinte care prind viata, cresc si iti trag o palma peste cap. Care iti aduc un zambet satisfacut pe buze si un semn mare si luminos de intrebare deasupra capului.

Si citatul asta brilliant suna cam asa:
"Viata nu sta intr-un amarat de baiat care te-a facut sa zambesti odata. E mai mult de atat."

Si te ridici de pe scaun, inchizi computerul, iti desfaci parul, te imbraci cu cea mai simpatica jacheta din dulap, iti iei geanta si pleci. Just because you can :)

Si melodia?
Tot Jason Mraz - 1000 things

Welcome to wherever you are

*sigur incalc vreo regula a bloggingului cu postul asta. Va fi luung si doar despre mine :)

Zilele astea au fost despre mine. Si vreau sa pastrez aici momentul asta. Just for me!
Fara prea multe cuvinte proprii, doar melodii, imagini, filme, care vorbesc mai bine ca mine uneori.




Jason Mraz - "A beautifull mess"

You’ve got the best of both worlds
You’re the kind of girl who can take down a man then lift him back up again
You are strong but you’re needy, humble but you’re greedy
And based on your body language and shorty cursive I’ve been reading
You’re style is quite selective though your mind is rather reckless
Well I guess it just suggests that this is just what happiness is

And what a beautiful mess this is
It’s like picking up trash in dresses

Well it kind of hurts when the kind of words you write
Kind of turn themselves into knives
And don’t mind my nerve you can call it fiction
But I like being submerged in your contradictions dear
Cause here we are, here we are

Although you were biased I love your advice
Your comebacks they’re quick and probably have to do with your insecurities
There’s no shame in being crazy, depending on how you take these words
I’m paraphrasing this relationship we’re staging

But it’s a beautiful mess, yes it is
It’s like picking up trash in dresses

Well it kind of hurts when the kind of words you say
Kind of turn themselves into blades
And the kind and courteous is a life I’ve heard
But it’s nice to say that we played in the dirt
Cause here, here we are
Here we are

We're still here

And it’s a beautiful mess, yes it is
It’s like taking a guess when the only answer is yes

And through timeless words and priceless pictures
We’ll fly like birds not of this earth
And tides they turn and hearts disfigure
But that’s no concern when we’re wounded together
And we tore our dresses and stained our shirts
But its nice today, oh the wait was so worth it

Enchanted - nici un film pentru fete nu e mai comic decat atunci cand il vezi cu cea mai buna prietena.
Australia - "Just because it is, doesn't mean it should be" and yet such a funny movie. Amazing
Cidade de Deus - you stop breathing for 2 hours
The curious case of Benjamin Button - Some people...like to live in a story.
For what it's worth: it's never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There's no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you're proud of. If you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again.

- Cate sanse ai sa faci ceea ce e bine?
- Nenumarate, ai sa vezi!

A beautiful mess

Heart

Asta e cuvantul care imi vine in minte de dimineata. M-am trezit cu o neliniste pozitiva pe care o am de cateva zile. Si aseara, inainte sa adorm, ma gandeam cate stari si ganduri si "a-ha-uri" am avut in doar 2-3 zile. Si cate s-au schimbat cumva in mine.

Jason Mraz e un tip asa simpatic si exprima asa bine multe dintre lucrurile pe care le simt. Melodia din titlu e una dintre ele. Sau "Please don't tell her", "The Remedy". In ceea ce priveste alte melodii care imi suna in cap zilele astea, nu credeam sa spun asta vreodata, dar unele sunt din selectia nationala pentru Eurovision. Don't ask :)

Si de ce heart?
Pentru ca, in final, it's all that matters. Conteaza ce simti, cum te simti tu cu tine, conteaza fapte si mai putin cuvinte. Conteaza cine e acolo cand nu ceri, cine e acolo cand ai nevoie fara sa te intrebe "de ce", conteaza ce e in sufletul tau si numai tu stii, pana la urma. Si toate lucrurile pe care le facem, toate calatoriile, proiectele, planurile, obiectivele mai mult sau mai putin mari, toate au ca finalitate un sentiment. Conteaza ce simti.

Ma gandeam zilele astea ca oamenii nu mai construiesc, nu mai au rabdare sa se descopere, pe ei si pe altii, sa faca un compromis, sa faca pe cineva fericit. Suntem uneori asa ocupati de "mine", incat uitam de "noi" si, mai grav, uitam de "tine". Nu conteaza daca eu te fac sa zambesti, conteaza daca tu ma faci sa zambesc. Si imi dau seama ca am cazut si eu in capcana asta uneori. Mai demult faceam surprize, faceam oamenii din jurul meu sa zambeasca fara un motiv anume. Acum mi-e greu sa fac asta. And this will change!

Mergand pe firul asta al filozofiei "Conteaza ce simti" - desi sunt sigura ca nu sunt, din nou, prima care s-a gandit la asta - mergand pe acest fir, deci, m-am hotarat ce vreau sa simt la sfarsitul anului 2009. Ce vreau sa fie diferit in mine. Si de aici sa imi dau seama ce fac pentru asta.

Intre timp am vazut si filmul Australia. Incredibil.
"Just because it is, doesn't mean it should be"

Same lyrics, different song

I'll try writing in English, to see what comes out of it.
I've been thinking, not these days, but for ever, I guess, about how incredibly similar we are.

How we live and dream so alike, how we love and get hurt and love again. How the words we say have already been said before, already been thought, felt, ignored, misjudged: "I love you", "I like you", "we are over", "it hurts", "I''m leaving".

I was thinking that our dreams for freedom, in any sense, physical or mental, are the same. That we all desire, more than anything, to feel free and just live. That leaving aside all the parties, holidays, cars, clothes, all we want is to feel loved while being ourselves.

I often look for stories of the people I see on the street. I imagine what they are thinking, where they are going, if they are happy and smile on the inside. I imagine stories for them and in all these stories I feel somehow attached to them, because in each of them there is a similitude to something I've felt, lived, missed.

Because everything we are has already been. It sounds sad and scary, but maybe it should not. This thought should make us more tolerant, unite us and make us see how incredibly beautiful the world is, that although we are pretty much the same, we are so unique. Our feelings, our experiences, our words, our thoughts may be the same. But what makes us so unique is the one combination of these things, one combination special for each of us. And we can learn so much from each other, if we just see this.

So today I am peaceful, for knowing that what I feel is something that was felt before. And that answers are there for me to find them. Still searching, still restless.

and the song - Jason Mraz - Please don't tell her :)

wallpaper

nici o melodie, nici un text, doar wallpaper-ul meu :)

Viva la vida

My life is getting back on track. Proiecte predate, ordine in camera, zambit frumos la bunici, cont de facebook :) Si urmeaza lucrurile mari.

De astazi in 6 luni implinesc 22 de ani.
It feels a lot, pentru ca simt ca vreau sa mai fac inca atat de multe. Si na, am timp, se zice, dar vreau sa am mai multa grija cum anume il folosesc.
So 2009 resolutions, coming right up:

- sa imi iau permisul de conducere
- sa merg cu bicicleta mai des - 1 data pe saptamana, cel putin primavara si vara
- sa incep un blog/ mail/ alta metoda tehnologica de a tine legatura cu my 2 best friends
- sa merg in vizita la frate-miu, in Amsterdam
- sa iau licenta cu bine
- sa incep sa scriu cartea pe care am promis ca o scriu
- sa las in urma o echipa eficienta si pasionata
- sa ma hotarasc si sa fiu multumita cu decizia luata: inca un an in Iasi sau... nu?
- sa urc pe munte, pana sus sus in varf, cu picioarele mele - si da, in ritmul meu :D
- sa citesc inca cel putin o carte clasica

rezolutiile astea sunt mai mult pentru urmatoarele 6 luni :) Well, adica pana la 22 de ani.
Toate panzele sus :D

Out is through

Cantecelul asta zice ca the only way out is through
Si o zice foarte bine.

Incerc sa ma ascund zilele astea. De toata lumea, pentru ca simt ca daca ma apuc sa vorbesc cu cineva, incep sa plang.
Insa de ce ar fi asta un lucru rau?

Poate tot ce avem nevoie sa facem, pentru a ne elibera de nesiguranta, esec, dezamagire, rusine, singuratate, este sa mergem prin sentimentele astea, cu capul sus, cu zambetul pe buze, cu oamenii dragi alaturi. In primul rand insa, cu noi insine alaturi.

Fa primul pas!
Incepe discutia aceea de care iti e frica.
Zambeste cand tot ce vrei sa faci e sa taci. Zambeste pentru ca va schimba cursul unor evenimente. Va schimba o cearta intr-o discutie. O tacere dureroasa intr-un moment emotionant.

Oamenii imi spun tot felul de lucruri. Ca sunt puternica sau ca ar trebui sa fiu mandra de mine. Insa la sfarsitul zilei, ceea ce conteaza este ce imi spun eu mie. Ce am facut eu pentru mine. Cum am invatat eu din ceea ce a fost, cum am trecut eu peste. Unde anume ma aflu. Unde imi doresc sa merg in continuare.

So, girlie, ia si impaca-te. Incepe cu tine. Impaca-te cu gandurile si dorintele si asteptarile tale. Se zice ca e un an nou, un bun prilej sa faci asta.
Impaca-te cu oamenii pe care i-ai indepartat pentru ca te iubesc. Si pentru ca pe ei nu ai vrea sa ii dezamagesti, de aia alegi sa te ascunzi.
Impaca-te cu oamenii carora le datorezi explicatii.
Impaca-te cu oamenii de la care astepti explicatii.
Impaca-te cu cei carora mai ai sa le spui lucruri, cei carora le datorezi cumva un multumesc.

Impaca-te cu deciziile luate, momentele petrecute, trecutul, viitorul. Impaca-te cu ziua de astazi si fa tot ce poti mai bine ca sa te impaci cu tine in fiecare zi.

It's time to start again. And the only way to do it is to walk through today.