Îţi umezeşte buzele şi-ţi descreţeşte fruntea. Fericirea absoarbe razele de soare şi le fixează rozaliu pe obraji. Transformă strălucirea apei în claritatea irisului şi, indiferent de cât de lungi îţi sunt genele, privirea transmite pace ca un magnet. Iar sprâncenele au forma perfectă de sub conturul de zâmbet al ochilor. Cu timpul, nu creează riduri şi nu pătează. Tot ce lasă în urmă sunt semne de viaţă trăită, care te înfrumuseţează an de an.
Fericirea îndreaptă spatele şi uşurează mersul, potriveşte hainele prin felul cum le porţi şi umple pieptul de oxigen. Ţi-e simplu aşa, te recunoşti în oglindă. Îţi zâmbeşti. Uneori, de dragul diversităţii poţi proba tristeţea. Dar doar uneori. Îţi dai seama destul de repede că nu e de tine, nu-ţi pune în evidenţă ochii verzi decât imediat după plâns. Şi nu-ţi îmbujorează obrajii decât imediat înainte de nervi. În rest te iroseşte.
Partea cea mai frumoasă e că fericirea rezistă la apă, uneori rezistă chiar şi lacrimilor; de fapt, de cele mai multe ori. Pentru că ne stă mai bine cu ea. Fericirea nu se demachiază seara şi nu se estompează. Nu curge când ţi-e lumea mai dragă.
Şi ţi se potriveşte întotdeauna.
