Post optimist

Buna ziua, soare!
E o zi frumoasa tare afara, pasarile canta, copii zbiara dragalas in fata blocului, vantul bate usurel, numai bine cat sa perpeleasca micii pe gratar. Si, cireasa de pe tort, ca in orice zi ca asta, razele de soare intra fermecator pe geam, in camera, iar draperiile tale arata iarasi ca de poveste.

La inceputul blogului scriam ca imi doresc prin el sa inspir pe cineva, sa bucur poate, sa descretesc o frunte. Asa cum alte bloguri au facut asta pentru mine.

Astazi incerc totusi un experiment. Scriu un post optimist, pentru mine. Sa imi descretesc propria frunte si sa ma bucur, o secunda sau, daca am noroc, mai mult, de ziua de afara. Zic de afara, pentru ca inauntru e all about logistica, aprovizionare, management, cercetare, chestionare, traduceri, deadline-uri, 4 zile si s-a terminat.

Imi plac optimistii. Asta cand nu ma enerveaza cei exagerati. Dar, per total, imi plac. Insa am o mare nelamurire. Multi optimisti pe care ii cunosc au si o doza sesizabila de egoism, iar asta ii face cam lipsiti de un folos direct pentru cei din jur. Sa ma explic. Dupa cum vad eu lucrurile, un optimist e ca un cantaret talentat. Nu are rost sa canti in baie, cand vocea ta poate insenina o masa de oameni. La fel si optimistii. Daca tot esti plin de karma pozitiva, de proverbe cu talc, de zambete, solutii si ganduri senine, de ce sa nu le folosesti for the greater good - adica pentru cei din jur?

Ei bine, imi indrept gandurile bune catre optimistii veritabili, catre optimistii aceia cu privirea senina si vie, cu zambetul sincer; catre cei care te salveaza dintr-o situatie stupida, care iti dau curaj si iti deschid ochii larg.

Cu optimism, inainte!