Have you ever?

Mergeam prin "jungla de asfalt". Uneori chiar mă simt ca un animal speriat care nu înţelege ce e cu tot zgomotul, toată forfota, toată căldura care iese aburind din trotuarul topit. Nu înţelege cum doi inşi se pot bate efectiv într-o intersecţie de la o amărâtă de prioritate. Un animăluţ care încearcă să fugă la umbra primului copac verde pe care îl găseşte.

Sunt genul de om care îmbrăţişează copacii şi zâmbeşte razelor de soare. Şi ador să simt pământul, iarba, chiar nisipul, cât mai aproape de mine.

Şi mergeam deci. Iar undeva de sus în jos mă privea un panou imens, "billboard" cred că se numeşte. Cu litere mari, negre, vulgare aproape, scria neruşinat: "Deschide şi savurează fericirea!" Poftim?! Nu e de ajuns că ne scriem pe calendar şi pe telefon "Azi eşti fericit!", "Zâmbeste!", nu e de ajuns că ne bucurăm excesiv pentru un ban în plus, că ne măsurăm fericirea în minute, că numărăm zilele până la un concediu amărât care ar trebui să ne aducă multaşteptatul extaz?

Mă feresc să afirm că ştiu ce e fericirea, nu îmi doresc să îmi sară realiştii, pesimiştii, optimiştii sau scepticii în cap. E de ajuns că m-am întâlnit cu billboardul acela agresiv. Însă. Refuz să închid fericirea într-o sticlă de suc. Refuz să o induc prin gândire pozitivă. Refuz vehement să o măsor, cântăresc, cuantific sau cumpăr.

Sfat pentru mine, că pentru alţii nu am niciunul: mergi prin pădure, gustă un fruct proaspăt cules, priveşte cerul în loc de asfalt, zâmbeşte oamenilor frumoşi, laudă-i, respectă-i, fii sincer cu tine şi cu ceilalţi. Crede.

Fericirea e extrem de personală. Împărtăşită e însutit mai valoroasă. Dar primul pas e personal, tu cu tine.

Lasă-te fericit!