A trecut mult. Nu neaparat de cand am scris pe blog, ci mai degraba de cand am luat o pauza. Chiar cred foarte mult ca e important sa iei din cand in cand o pauza, sa iti amintesti de ce faci ceea ce faci, pentru cine, cui trebuie sa ii zambesti mai des, cu cine trebuie sa mai stai de vorba.
Vorba cantecului, let's waste time chasing cars.
Ultima data cand am scris eram intr-o stare mai romantica, era februarie, imi aminteam lucruri, visam alte lucruri. Intre timp am mai trait un pic. Am senzatia uneori ca traiesc prea putin. Doar in pauzele dintre amintiri si vise.
Cand ma gandesc la luna care a trecut imi vin imagini in minte. Telefoane in miez de noapte sau dimineata devreme, culcat la 3 noaptea, ajuns acasa pe jos aproape de rasarit, culoarea cerului la 6 dimineata. Am plans de cateva ori luna trecuta. Din cauza altora, din cauza mea, din cauza unei persoane anume. Am fost dezamagita. Am fost deziluzionata si nu am stiut de ce nu pot sa fiu pur si simplu. Sa fiu pur si simplu linistita si fericita. Poate nu imi doresc decat asta, poate atat mi-ar ajunge si eu nu stiu si ma zbat degeaba.
Am fost in alta lume luna trecuta. Am vazut un alt mod de a trai, atat de asemanator si totusi altfel. Am stat pe iarba, am zambit frumos. Nu stiu daca a avut efect, dar eu am zambit cat de frumos am stiut eu. Si am impletit coronite de flori cu sufletul si cu zambetul meu. Si nici asta nu stiu daca a avut efect. Poate un zambet inapoi. Dar pana la urma nu conteaza efectul obtinut, nu? Am hotarat asta demult. Sa dau fara sa astept inapoi. Despite...everything.
O persoana importanta pentru mine a plecat departe, pentru cateva luni. My support, my friend. Va fi destul de greu, voi uita sa stau pe iarba probabil, poate voi uita sa ma uit la filme sau sa citesc. Dar sper sa imi scrie si sa imi aminteasca sa stau cu ai mei si sa ma plimb pe Lascar Catargi.
Doua persoane mi-au multumit luna trecuta. Din suflet si asta mi-a luminat toata luna. Pentru ca de asta sunt eu acolo, de asta sunt zapacita de lucruri, de asta ma culc tarziu si ma scol devreme, pentru ei. Pentru oamenii pe care ii pot ajuta sa fie mai buni, sa creasca, sa fie mai aproape de ceea ce isi doresc ei de la ei.
Am invatat sa pun prioritati. Insa nu am invatat inca sa le aleg pe cele mai importante.
Am invatat sa fiu pur si simplu eu, cand mi-ar fi fost mai usor sa fiu altcineva, sa ma protejez.
Am invatat sa spun nu. Insa nu am invatat cand anume.
Ce nu am invatat? Sa spun ce imi doresc, ce vreau, pe cine vreau, de ce si cum. Dar lucrez la asta.
Snow Patrol o spune asa bine: If I lay here, If I just lay here, Would you lie with me and just forget the world?
2 comentarii:
Ceea ce ai scris mi-a adus aminte de doua texte pe care sunt sigura ca le stii: scrisoarea de adio a lui Garcia Marquez (care se pare ca de fapt nici nu ar fi a lui, dar asta conteaza mai putin) si paradoxul lui Paler (aflat in aceeasi situatie in privinta autencitatii).
Stii cum spune românul, "Omul cat traieste invata" si desi nu e alegerea noastra, invatam mult mai multe din situatiile care ne-au ranit sau ne-au facut sa vedem lucruri pe care nu am fi vrut sa le vedem. Si desi uneori e mai greu, nu renunta sa zambesti si sa intanzi mana... chiar daca nu vei primi multumiri asa cum meriti. Rasplata va veni in timp. :)
Sfaturi sunt usor de dat, persoane care sa-ti dea indicatii ai sa gaseste mereu, dar la urma urmei doar de tine depinde sa inveti... sa schimbi ceva... sa-ti traiesti viata asa cum visezi.
Va suna ciudat, mai ales ca insemnarea ta este "veche", dar tocmai ce am ascultat piesa de la Snow Patrol incercand sa ma motivez in a (mai) scrie ceva pe blogul meu (si eu sunt in(tr-o) pauza) :) Si dupa putin timp mi-am zis sa o caut pe net si am nimerit aici. Citind cele scrise de tine mi-am dat seama ca as putea scrie cu aceleasi idei in minte. Nu imi dau seama daca are sens ceea ce spun... :) Cred ca sunt inca marcat de coincidenta asta bizara peste timp si spatiu.
Good luck.
Trimiteți un comentariu