Have you ever?

Mergeam prin "jungla de asfalt". Uneori chiar mă simt ca un animal speriat care nu înţelege ce e cu tot zgomotul, toată forfota, toată căldura care iese aburind din trotuarul topit. Nu înţelege cum doi inşi se pot bate efectiv într-o intersecţie de la o amărâtă de prioritate. Un animăluţ care încearcă să fugă la umbra primului copac verde pe care îl găseşte.

Sunt genul de om care îmbrăţişează copacii şi zâmbeşte razelor de soare. Şi ador să simt pământul, iarba, chiar nisipul, cât mai aproape de mine.

Şi mergeam deci. Iar undeva de sus în jos mă privea un panou imens, "billboard" cred că se numeşte. Cu litere mari, negre, vulgare aproape, scria neruşinat: "Deschide şi savurează fericirea!" Poftim?! Nu e de ajuns că ne scriem pe calendar şi pe telefon "Azi eşti fericit!", "Zâmbeste!", nu e de ajuns că ne bucurăm excesiv pentru un ban în plus, că ne măsurăm fericirea în minute, că numărăm zilele până la un concediu amărât care ar trebui să ne aducă multaşteptatul extaz?

Mă feresc să afirm că ştiu ce e fericirea, nu îmi doresc să îmi sară realiştii, pesimiştii, optimiştii sau scepticii în cap. E de ajuns că m-am întâlnit cu billboardul acela agresiv. Însă. Refuz să închid fericirea într-o sticlă de suc. Refuz să o induc prin gândire pozitivă. Refuz vehement să o măsor, cântăresc, cuantific sau cumpăr.

Sfat pentru mine, că pentru alţii nu am niciunul: mergi prin pădure, gustă un fruct proaspăt cules, priveşte cerul în loc de asfalt, zâmbeşte oamenilor frumoşi, laudă-i, respectă-i, fii sincer cu tine şi cu ceilalţi. Crede.

Fericirea e extrem de personală. Împărtăşită e însutit mai valoroasă. Dar primul pas e personal, tu cu tine.

Lasă-te fericit!

Frumuseţea din celălalt

Am observat că e foarte la modă să critici, să faci mişto, să vezi greşelile celorlalţi şi să judeci cu atâta lejeritate.

Când se lasă tăcerea peste un dialog, e simplu să faci o glumă, să piperezi cu o ironie. Se destinde atmosfera sau ceva de genul ăsta, nu? Observ din ce în ce mai des asta, cum ne urâţim unii pe alţii şi aproape că nici nu ne mai vedem cu adevărat.

Poate e momentul să ne oprim următoarea dată când ne vine să criticăm sau să râdem de celălalt. Atâta tot încercăm să ne schimbăm unii pe alţii, că uităm să ne apreciem unii pe alţii.

Văd oameni frumoşi zilnic, am să le-o spun mai des. Şi următoarea critică am să o schimb într-un compliment. Este atât de mult calm, curaj, valoare, frumuseţe în cei din jur, încât e pur şi simplu pierdere de vreme să stăm să vedem urâtul din ei.

Azi am cunoscut un om frumos.

Wrong impression

Cum îţi dai seama că ce faci e greşit?
Simţi.
Ai tendinţa să ascunzi lucrul ăla.
Te simţi foarte vulnerabil în timpul.
Regreţi după.

song by: Natalie Imbruglia

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Poate cea mai de preţ lecţie pe care o vom învăţa vreodată e aceea a blândeţii.
Ador cuvântul acesta. Exprimă atâta iubire şi atâta înţelepciune liniştită a bătrânului trecut prin toate.

Da. În loc să fim egoişti, răutăcioşi, plini de regrete sau ranchiună, va trebui să învăţăm să fim blânzi cu noi şi cu ceilalţi, să învăţăm să iubim în loc să aratăm cu degetul, să oferim libertate în loc de cuşti, aripi în loc de greutăţi. Zic va trebui pentru că într-o astfel de lume mi-ar plăcea sa trăiesc, să cresc copii, să sărbătoresc.

Simt că demult nu îmi mai găsesc cuvintele să scriu enormitatea de lucruri pe care le simt, pe care le trăiesc, pe care le aflu şi le gândesc cu fiecare zi. Îmi vreau cuvintele înapoi :)

Primul cuvânt pus la colecţie: blând

Din nou

Un post mai vechi. Imi doresc sa regasesc copilasul asta, acum mi-e dor de el mult de tot.

Once

A fost odata ca niciodata un copilas cu ochii verzi. Si mergea prin lume, uitandu-se la oamenii din jur, minunandu-se si razand la ei cu ochisorii verzi sclipitori.
Si copilasul asta a vazut tari indepartate, a simtit lucruri pe care nu credea ca le va simti vreodata, a fost curajos si las uneori, a incercat tot timpul sa nu raneasca pe nimeni. Sincer, se aude ca nu i-a iesit intotdeauna.
Era un copilas care visa sa zboare intr-o zi, care visa sa schimbe lumea intr-un mod idealist si foarte putin concret. Vroia sa faca "ceva maret".
Vroia sa i se taie rasuflarea macar o data pe zi.
Ochii astia verzi au intalnit alte perechi de ochi, alti copilasi zburdalnici de care s-a atasat, pentru ca asa e el, se ataseaza usor, desi nu pare deloc sa fie asa. S-a atasat de niste copilasi care il iubesc la randul lor, dar a facut greseala sa se ataseze si de copilasi care nu erau pentru el. A trecut si peste asta, pentru ca are un suflet puternic, asa i s-a zis. El nu stie ce inseamna asta neaparat, dar zambeste cu ochisorii lui verzi de fiecare data cand aude ceva asa frumos.

Copilasul asta sta pe o banca intr-un parc primavaratic. Se uita la soare si isi aminteste ca cineva i-a zis o data, pe cand se minuna de un apus incredibil, "sa nu cumva sa te apuci sa plangi".
Cu asta in minte, copilasul nu isi da voie sa planga, iar ochii lui verzi se gandesc undeva departe departe. Si sufletul lui puternic la fel.