miercuri, 6 aprilie 2011

Flori de măr


Sunt zilele acelea perfecte, când de dimineaţă până seara târziu eşti fericit. Simplu şi firesc.
Şi totul se aşează, toate necazurile se fac nevăzute, toate întâlnirile te fac să zâmbeşti, iar banalul întreg îţi arată farmecul său aparte.

Timpi din ăia lungi şi plini de linişte, când te uiţi la persoana din faţa ta şi zici simplu nu vreau să pleci. Şi simţi că ştie şi gândeşte la fel.

Conversaţii dulci care te umplu de veselie, de frumos, de energie şi zel.

Iar peste toate astea, găseşti o ramură de măr şi agăţi acolo şnurul de mărţişor primit în dar de la bunici, rugându-te pentru frumuseţea ce va să vie.

Şi seara pe noptieră ai o floare de măr, micuţă, timidă şi extraordinară. Parte din univers, ca şi tine. Ca şi momentul ăsta.

Niciun comentariu: