Invincibil

În seara asta am văzut în faţa blocului meu patru băieţi pistruiaţi, cu lumină în ochi. Se luptau între ei cu nişte beţe lungi şi groase. Am stat şi i-am privit, am vrut să îi opresc, să le explic, credeam că am o datorie morală să o fac. Observându-i mai atent, mi-am dat seama că nu se loveau deloc, absolut deloc. Se fugăreau, se ameninţau, se aliau, se tatonau, dar nimeni nu ieşea rănit. Pentru o clipă, am văzut totul cât se poate de clar.

Şi i-am înţeles.

Mă uit în jurul meu şi văd familii care se ciondanesc tot timpul, care se ceartă, se supără, se împacă şi clădesc sau demontează adevărate războaie conjugale. Şi duminica, în fiecare duminică, se aşează la aceeaşi masă de ani de zile şi, acceptându-se reciproc, ciondănindu-se totuşi după fiecare fel de mâncare, sunt împreună. Nimeni nu e rănit în final, nu sunt victime de război sau câştigători. Îi înţeleg şi pe ei într-o clipă.

Mergând pe firul poveştii, mă uit la mine şi fetele pe care le cunosc, la băieţii şi poveştile noastre de amor, la telefoane, seri, dimineţi, lacrimi, flori, împăcări, nopţi dureroase şi însingurate când lumea se sfârşeşte în tonul de la telefon. Mă uit înapoi şi vreau să le opresc, să le zic ce mi-a zis şi mie cineva acum câţiva ani, cum că "viaţa e mai mult decât un amărât de băiat care te-a făcut să zâmbeşti o dată". Dar acum înţeleg şi chinul ăsta, e clar tot.

E clar acum inclusiv de ce nu îi poţi explica nimănui pentru ce să se trezească din pat dimineaţa, de ce să dea lumii şi nu să aştepte, de ce să ierte, de ce să accepte.

Ne luptăm. Cu beţe, cu ţipete, cu tactici sau fără. Şi nu are rost să ne explice cineva cum e bine sau de ce să ne oprim.

Ne luptăm pentru că, în final, nu are nicio legătură cu ceilalţi. E lupta noastră cu noi înşine, povestea fiecăruia cu zmei, balauri, prinţese, iubire şi sens.

Şi toţi vrem să fim invincibili.

Ei

Omul frumos are în jur oameni la fel ca el. Sau şi mai bine spus, vede frumuseţea celor din jurul său.

Eu ştiu o fată care, când e supărată sau îngândurată, iese pe balcon şi face baloane de săpun.

Şi mai cunosc pe cineva care munceşte cum ştie mai bine ca să îşi găsească locul în lume şi drumul în carieră.

Altă fată, de fiecare dată când vorbim sau ne vedem îmi zice că i-am făcut ziua mai frumoasă. Pesemne nu ştie că e reciproc, dar ăsta e misterul dintre oameni.

Altcineva priveşte cu sarcasm în jur, dar are sufletul plin de bine şi vise aromate.

Iar un alt visător iubeşte momente şi oameni cu sufletul deschis, cum n-am mai văzut pe altul să o facă.

Şi dacă mă uit cu atenţie, oamenii ăştia sunt parte din mine şi m-am creat oarecum după ei.

Flori de măr

Sunt zilele acelea perfecte, când de dimineaţă până seara târziu eşti fericit. Simplu şi firesc.

Şi totul se aşează, toate necazurile se fac nevăzute, toate întâlnirile te fac să zâmbeşti, iar banalul întreg îţi arată farmecul său aparte.

Timpi din ăia lungi şi plini de linişte, când te uiţi la persoana din faţa ta şi zici simplu nu vreau să pleci. Şi simţi că ştie şi gândeşte la fel.

Conversaţii dulci care te umplu de veselie, de frumos, de energie şi zel.

Iar peste toate astea, găseşti o ramură de măr şi agăţi acolo şnurul de mărţişor primit în dar de la bunici, rugându-te pentru frumuseţea ce va să vie.

Şi seara pe noptieră ai o floare de măr, micuţă, timidă şi extraordinară. Parte din univers, ca şi tine. Ca şi momentul ăsta.

Se întâmplă în Iaşi

Lucrurile mici construiesc lucrurile mari.

Treceam pe strada Independenţei (frumoasă coincidenţă de nume) şi am dat cu ochii de o iniţiativă admirabilă care va fi inaugurată în Iaşi pe 29 aprilie. Un târg al meşteşugarilor romi. Dintotdeauna am crezut că amprenta unică a fiecărei culturi ne apropie şi ne ajută să ne acceptăm reciproc, iar uniformizarea asta de pretutindeni m-a dezamăgit de multe ori.

Aşa că abia aştept să cunosc măcar puţin din frumuseţea romilor!

Mai multe detalii aici, iar pentru a vedea cu ochii voştri mergeţi vis-a-vis de Romtelecom.