With a little help from my friends

Frumoşi Beatles ăştia.

Vocea unei generaţii întregi, aşa cum pentru mine Pasărea Colibri reprezintă de fiecare dată formaţia care mă face să mă simt tânăr revoluţionar, care ascultă muzica interzisă la casete şi citeşte biblioteci întregi de cărţi cu gândul la libertate şi o lume nouă. Ai mei acum 25 de ani.

Aşa...

Astăzi urma să fie prima zi din restul vieţii mele, cum zice poetul, însă totul a mers un picuţ pe dos. Sistemul medical, frigul, înghesuiala, instalat Windows eşuat, copiii neobrăzaţi care în final au strigat după mine că mă îmbrac ca o doamnă (da, exact!). În fine, se apropia sfârşitul zilei şi efectiv mă chinuiam să găsesc frumosul în jur. Ceea ce face iniţiativa chiar mai utilă decât credeam, se pare.

Şi apare întâlnirea cu...ea :) O lumină şi un zâmbet.

Ea e motivul pentru care am stat la semafor de două ori să aştept să se facă verde. Pentru ca nu puteam să plec in mijlocul schimbului de cuvinte, priviri, pentru că nu vroiam să rup in niciun fel mica legatură de câteva secunde inimitabile ce s-a creat atunci pe loc între noi.

Azi mi-a tăiat răsuflarea pur şi simplu neputinţa fizică de a mă desprinde dintr-un moment special, deşi frigul, graba şi chiar verdele de la semafor spuneau: GO!

Să tot ratăm semafoare pentru momente de frumos!

Invitaţie la trăit

M-am hotărît.

Din frînturi de mine, amestecate cu iniţiative de prin jurul meu, asezonate cu necesitatea pe care o resimţim toţi, am decis să scriu despre frumos, bucurie, mulţumiri şi un viitor luminos.

Pentru ca sarcasmul şi cinismul nu mai sunt de ajuns. Pentru ca eşti ceea ce spui şi ceea ce gîndeşti. Pentru ca da, ne e greu la toţi şi, da, ne lipsesc multe. Dar. Există un dar.

Libertatea de a fi frumoşi nu ne-o poate lua nimeni. Iar fericirea nu se predă aşa uşor. Nu am să zic iar că alegem ce atitudine avem, nu am reţete sau 10 paşi simpli.

Am să scriu ca să nu uit, ca să nu uităm, că există pe lume clipe care te fac om.

Clipe care îţi taie răsuflarea.

Vă invit!

Yellow

Look at the stars, look how they shine for you...and all the things you do. And they were all yellow.

Astăzi mă gândeam la poveşti, drumuri, cărări şi toate lucrurile astea care fac viaţa să fie ce este.

Mă întrebam cum de putem găsi oameni atât de asemănători cu noi uneori. Cum de gândurile, întâmplările a doi aproape necunoscuţi pot să semene într-atât. Cum de? Şi mai ales...întrebarea pe care o pun întotdeauna...de ce? Ce înseamnă când găseşti astfel de persoane?
O prietenă dragă mi-a răspuns senin într-o seară friguroasă: ´Poate că pur şi simplu nu sunt destule poveşti pe lume pentru câţi oameni sunt. Aşa că uneori avem aceleaşi poveşti.´

Şi astăzi mă gândeam la poveştile astea. Şi la povestea mea, la întâmplările pe care le împrumut altora şi ei mie.

Fiecare drum pe care îl apucăm ne duce undeva şi ce simţim pe parcurs poate că ni se pare familiar cu ce simt alţii sau cu ce ne povestesc alţii. Dar sigur nu ajungem toţi la aceeaşi destinaţie în acelaşi timp. Chiar dacă ne întâlnim pe la vreo răscruce, ne strângem în braţe, râdem, povestim, ne mirăm, plângem împreună sau tăcem îngânduraţi unul lângă altul pe o bancă. Ne trecem prin viaţă unii altora şi ne schimbăm unii pe alţii.

Iar dacă ne-om întâlni iar, putem doar să sperăm că viscolul nu o să mai bată la fel de tare şi-o să reuşim, ca mai demult, să ne-auzim, să ne-ascultăm.

Listen

Uneori ne facem mici, mici, ca să aibă alţii loc. Suntem modeşti şi tăcuţi şi credem ca e cel mai bine aşa, cel mai bine pentru toată lumea. Sau cine ştie, poate e mai uşor aşa, poate e the easy way out.

Nu sunt o mare devoratoare de citate, dar prin liceu eram. Şi încă ţin minte ceva ce am transcris pe atunci într-un carneţel colorat: ' Când micşorezi lumina ta pentru ca celălalt să strălucească mai tare, lumea întreagă devine mai întunecată.'

E matematică pură. 1 pare mai mare în comparaţie cu 0. Dar 1 şi cu 0 fac tot 1, pe când 1 şi cu 1 fac 2, iar jocul poate continua la sume din ce în ce mai mari.

Uneori nu ne dăm seama cum ne lăsăm reduşi la tăcere, cum ne facem mici, cum ne învinovăţim, cum ne cerem scuze peste scuze, cum ne pierdem în jocul ăsta perfid de a fi acceptaţi, iertaţi, luaţi ca atare; cum ne comparăm cu ce credem că alţii aşteaptă de la noi şi ne mirăm naiv când din senin cineva ne apreciază pur şi simplu pentru ce suntem, nu pentru ce îşi imaginează că am putea fi.

Deci, matematic vorbind, 1 plus 1 e de cele mai multe ori mult mai bine decât 1 plus 0.

So Listen.