Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

Poate cea mai de preţ lecţie pe care o vom învăţa vreodată e aceea a blândeţii.
Ador cuvântul acesta. Exprimă atâta iubire şi atâta înţelepciune liniştită a bătrânului trecut prin toate.

Da. În loc să fim egoişti, răutăcioşi, plini de regrete sau ranchiună, va trebui să învăţăm să fim blânzi cu noi şi cu ceilalţi, să învăţăm să iubim în loc să aratăm cu degetul, să oferim libertate în loc de cuşti, aripi în loc de greutăţi. Zic va trebui pentru că într-o astfel de lume mi-ar plăcea sa trăiesc, să cresc copii, să sărbătoresc.

Simt că demult nu îmi mai găsesc cuvintele să scriu enormitatea de lucruri pe care le simt, pe care le trăiesc, pe care le aflu şi le gândesc cu fiecare zi. Îmi vreau cuvintele înapoi :)

Primul cuvânt pus la colecţie: blând

Din nou

Un post mai vechi. Imi doresc sa regasesc copilasul asta, acum mi-e dor de el mult de tot.

Once

A fost odata ca niciodata un copilas cu ochii verzi. Si mergea prin lume, uitandu-se la oamenii din jur, minunandu-se si razand la ei cu ochisorii verzi sclipitori.
Si copilasul asta a vazut tari indepartate, a simtit lucruri pe care nu credea ca le va simti vreodata, a fost curajos si las uneori, a incercat tot timpul sa nu raneasca pe nimeni. Sincer, se aude ca nu i-a iesit intotdeauna.
Era un copilas care visa sa zboare intr-o zi, care visa sa schimbe lumea intr-un mod idealist si foarte putin concret. Vroia sa faca "ceva maret".
Vroia sa i se taie rasuflarea macar o data pe zi.
Ochii astia verzi au intalnit alte perechi de ochi, alti copilasi zburdalnici de care s-a atasat, pentru ca asa e el, se ataseaza usor, desi nu pare deloc sa fie asa. S-a atasat de niste copilasi care il iubesc la randul lor, dar a facut greseala sa se ataseze si de copilasi care nu erau pentru el. A trecut si peste asta, pentru ca are un suflet puternic, asa i s-a zis. El nu stie ce inseamna asta neaparat, dar zambeste cu ochisorii lui verzi de fiecare data cand aude ceva asa frumos.

Copilasul asta sta pe o banca intr-un parc primavaratic. Se uita la soare si isi aminteste ca cineva i-a zis o data, pe cand se minuna de un apus incredibil, "sa nu cumva sa te apuci sa plangi".
Cu asta in minte, copilasul nu isi da voie sa planga, iar ochii lui verzi se gandesc undeva departe departe. Si sufletul lui puternic la fel.

Hey, Jude!

Mă mai ţii minte?

Sunt eu, copilul din tine. Vocea aia care îţi şopteşte seara, înainte de culcare, să nu îţi uiţi visele. Sunt eu, cel care te ţine de mână seara când ajungi târziu acasă şi e întuneric pe strada ta. Cel cu care vorbeşti de fiecare dată când mergi cu tramvaiul prin oraş. Ce ne mai place nouă să mergem cu tramvaiul şi să ascultăm muzică, aşa-i? Da, da, The Beatles.

Mai ţii minte prima oară când ne-am întâlnit? Erai aşa fericit că nu eşti singur şi că, în sfârşit, cineva te înţelege pe deplin. Mă gândesc uneori la tot ce am trăit împreună. Să ştii că sunt mândru de tine, da, sunt. Cum de ce? Uite cât de departe am ajuns. Cum tu nu eşti? Visele? Păi e timp pentru toate, nu? Aşa îmi tot ziceai. Cum nu mai e timp? Unde pleci? Ce spital?

Da, ai avut dreptate de data asta. Prea târziu.

Ar fi trebuit să mă asculţi mai devreme, acum ceva ani, când îţi ziceam în tramvai că asta nu e viaţa pe care o plănuisem noi. Dar te-am lăsat. Mi-a părut bine, te salut!

Semne

Nu contenesc să mă mir şi să mă bucur şi să spun la toată lumea cât mă încântă coincidenţele din viaţa mea. Şi, de când devin din ce în ce mai sigură de puterea divină, încep să cred în semne. Şi mă bucur şi mă liniştesc de fiecare dată când lucrurile se aşează de la sine. Şi aleg să trăiesc cu toată forţa când primesc ajutor din locuri neştiute, neimaginate, nebănuite. Când primesc un semn mic din senin. Call me crazy or whatever you like, dar eu cred. Şi aleg să trăiesc în forţă. Din nou.

O melodie care îţi dă speranţă.
Un film pe care îl afli din greşeală şi simţi că abia aştepţi să îl vezi, deşi referinţele nu sunt extraordinare. Un film care e despre momentul în care te afli tu. Un film care e pentru tine, exact acum.
O piesă de teatru care îţi calmează sufletul.
Un cuvânt frumos, un mesaj cald, o după-amiază printre amintiri şi gânduri.
Şi lucrurile încep să se aşeze şi tu zâmbeşti din nou, într-un moment banal, trecând pe lângă dulapul pe care îl ştii demult, prin camera pe care o ştii demult. Un zâmbet sincer, din suflet, doar al tău pentru tine.

Şi o concluzie care îţi răsună în cap: What you do with your life is just one-half of the equation. More importantly it's who you're with when you're doing it.
Daca e aşa, eu sunt sigură de un lucru: nu vreau să trăiesc pe jumătate.

Şi melodia asta mă încântă cel mai mult pentru primul vers, cel cu driving away. Ce-aş conduce şi eu uneori către locuri verzi şi întinse!

O zi întreagă să avem!