Omul frumos

Aseară în oglindă

2011-09-14T09:09:00.005+03:00

Fericirea e cel mai bun machiaj.

Îţi umezeşte buzele şi-ţi descreţeşte fruntea. Fericirea absoarbe razele de soare şi le fixează rozaliu pe obraji. Transformă strălucirea apei în claritatea irisului şi, indiferent de cât de lungi îţi sunt genele, privirea transmite pace ca un magnet. Iar sprâncenele au forma perfectă de sub conturul de zâmbet al ochilor. Cu timpul, nu creează riduri şi nu pătează. Tot ce lasă în urmă sunt semne de viaţă trăită, care te înfrumuseţează an de an.

Fericirea îndreaptă spatele şi uşurează mersul, potriveşte hainele prin felul cum le porţi şi umple pieptul de oxigen. Ţi-e simplu aşa, te recunoşti în oglindă. Îţi zâmbeşti. Uneori, de dragul diversităţii poţi proba tristeţea. Dar doar uneori. Îţi dai seama destul de repede că nu e de tine, nu-ţi pune în evidenţă ochii verzi decât imediat după plâns. Şi nu-ţi îmbujorează obrajii decât imediat înainte de nervi. În rest te iroseşte.

Partea cea mai frumoasă e că fericirea rezistă la apă, uneori rezistă chiar şi lacrimilor; de fapt, de cele mai multe ori. Pentru că ne stă mai bine cu ea. Fericirea nu se demachiază seara şi nu se estompează. Nu curge când ţi-e lumea mai dragă.

Şi ţi se potriveşte întotdeauna.

Despre recunoştinţă

2011-06-09T23:45:00.005+03:00

Azi sunt recunoascătoare pentru că:

Sunt un copil iubit.

Am cunoscut candoarea şi înţelepciunea bunicilor. Îi văd zilnic, să îmi amintească ce înseamnă să accepţi cu demnitate viaţa.

Simt des şi mult şi nu mi-e teamă să fac asta.

Am învăţat şi învăţ încă, să fiu un om bun.

Pot să merg.

Ştiu ce înseamnă marea, mersul pe bicicletă şi mirosul ierbii.

Am văzut tărâmuri îndepărtate şi iubesc strada pe care m-am născut.

Pot citi şi pot asculta.

Am în fiecare zi oameni dragi alături.

Mă simt parte din ceva mai mare decât mine. Am habar de rostul meu în viaţa asta.

Mă întreb.

Am avut ce mânca şi în seara asta, ca în fiecare seară.

Pot să ajut.

Şi până la finalul listei, am realizat că nici nu mai ştiu ce credeam ca nu am. Nimicuri.

Invincibil

2011-05-08T21:42:00.003+03:00

În seara asta am văzut în faţa blocului meu patru băieţi pistruiaţi, cu lumină în ochi. Se luptau între ei cu nişte beţe lungi şi groase. Am stat şi i-am privit, am vrut să îi opresc, să le explic, credeam că am o datorie morală să o fac. Observându-i mai atent, mi-am dat seama că nu se loveau deloc, absolut deloc. Se fugăreau, se ameninţau, se aliau, se tatonau, dar nimeni nu ieşea rănit. Pentru o clipă, am văzut totul cât se poate de clar.

Şi i-am înţeles.

Mă uit în jurul meu şi văd familii care se ciondanesc tot timpul, care se ceartă, se supără, se împacă şi clădesc sau demontează adevărate războaie conjugale. Şi duminica, în fiecare duminică, se aşează la aceeaşi masă de ani de zile şi, acceptându-se reciproc, ciondănindu-se totuşi după fiecare fel de mâncare, sunt împreună. Nimeni nu e rănit în final, nu sunt victime de război sau câştigători. Îi înţeleg şi pe ei într-o clipă.

Mergând pe firul poveştii, mă uit la mine şi fetele pe care le cunosc, la băieţii şi poveştile noastre de amor, la telefoane, seri, dimineţi, lacrimi, flori, împăcări, nopţi dureroase şi însingurate când lumea se sfârşeşte în tonul de la telefon. Mă uit înapoi şi vreau să le opresc, să le zic ce mi-a zis şi mie cineva acum câţiva ani, cum că "viaţa e mai mult decât un amărât de băiat care te-a făcut să zâmbeşti o dată". Dar acum înţeleg şi chinul ăsta, e clar tot.

E clar acum inclusiv de ce nu îi poţi explica nimănui pentru ce să se trezească din pat dimineaţa, de ce să dea lumii şi nu să aştepte, de ce să ierte, de ce să accepte.

Ne luptăm. Cu beţe, cu ţipete, cu tactici sau fără. Şi nu are rost să ne explice cineva cum e bine sau de ce să ne oprim.

Ne luptăm pentru că, în final, nu are nicio legătură cu ceilalţi. E lupta noastră cu noi înşine, povestea fiecăruia cu zmei, balauri, prinţese, iubire şi sens.

Şi toţi vrem să fim invincibili.

Ei

2011-04-19T14:09:00.002+03:00

Omul frumos are în jur oameni la fel ca el. Sau şi mai bine spus, vede frumuseţea celor din jurul său.

Eu ştiu o fată care, când e supărată sau îngândurată, iese pe balcon şi face baloane de săpun.

Şi mai cunosc pe cineva care munceşte cum ştie mai bine ca să îşi găsească locul în lume şi drumul în carieră.

Altă fată, de fiecare dată când vorbim sau ne vedem îmi zice că i-am făcut ziua mai frumoasă. Pesemne nu ştie că e reciproc, dar ăsta e misterul dintre oameni.

Altcineva priveşte cu sarcasm în jur, dar are sufletul plin de bine şi vise aromate.

Iar un alt visător iubeşte momente şi oameni cu sufletul deschis, cum n-am mai văzut pe altul să o facă.

Şi dacă mă uit cu atenţie, oamenii ăştia sunt parte din mine şi m-am creat oarecum după ei.

Flori de măr

2011-04-06T23:34:00.003+03:00

Sunt zilele acelea perfecte, când de dimineaţă până seara târziu eşti fericit. Simplu şi firesc.

Şi totul se aşează, toate necazurile se fac nevăzute, toate întâlnirile te fac să zâmbeşti, iar banalul întreg îţi arată farmecul său aparte.

Timpi din ăia lungi şi plini de linişte, când te uiţi la persoana din faţa ta şi zici simplu nu vreau să pleci. Şi simţi că ştie şi gândeşte la fel.

Conversaţii dulci care te umplu de veselie, de frumos, de energie şi zel.

Iar peste toate astea, găseşti o ramură de măr şi agăţi acolo şnurul de mărţişor primit în dar de la bunici, rugându-te pentru frumuseţea ce va să vie.

Şi seara pe noptieră ai o floare de măr, micuţă, timidă şi extraordinară. Parte din univers, ca şi tine. Ca şi momentul ăsta.

Se întâmplă în Iaşi

2011-04-01T14:45:00.003+03:00

Lucrurile mici construiesc lucrurile mari.

Treceam pe strada Independenţei (frumoasă coincidenţă de nume) şi am dat cu ochii de o iniţiativă admirabilă care va fi inaugurată în Iaşi pe 29 aprilie. Un târg al meşteşugarilor romi. Dintotdeauna am crezut că amprenta unică a fiecărei culturi ne apropie şi ne ajută să ne acceptăm reciproc, iar uniformizarea asta de pretutindeni m-a dezamăgit de multe ori.

Aşa că abia aştept să cunosc măcar puţin din frumuseţea romilor!

Mai multe detalii aici, iar pentru a vedea cu ochii voştri mergeţi vis-a-vis de Romtelecom.

Stop cadru

2011-03-22T22:03:00.001+02:00

momentul frumos din ultimele doua zile:

Sa fii intr-o alta tara, Germania sa zicem, iar cand vezi tot ce e in jurul tau, sa nu vrei sa te muti aici, ci sa vrei sa aduci curatul, ordinea si lipsa de griji in tara ta.

Mi-e dor de Romania si de diacritice.

Perspective

2011-03-19T14:33:00.002+02:00

Aş fi vrut să surprind momentul frumos de azi într-o fotografie, aşa de expresiv mi-a părut.

Un tată şi fiului lui de 4-5 ani fug să prindă autobuzul. Se ţin de mână şi aleargă din toate puterile.

Tatăl vizibil stresat se încruntă, se forţează, îi observi crisparea pe chip.

Fiul, în tandem cu tatăl său şi totodată oarecum agăţat de mâna acestuia, îţi arată cel mai larg şi entuziast zâmbet posibil. Zici că zboară şi că toată fericirea lumii e în fuga aceasta. El şi eroul lui, TATA, au de îndeplinit o misiune şi sentimentul acesta e o imensă sursă de energie. Se bucură de fiecare salt forţat.

Ajung la timp şi fiecare simte fericirea reuşitei în felul său.

Copilul râde şi se bucură privindu-l pe eroul său în ochi.

Tatăl...compostează biletul grăbit.

Copiii ne pot arăta viaţa din clipe. Trebuie doar să ne oprim să îi ascultăm. Restul e simplu.

With a little help from my friends

2011-03-19T00:11:00.002+02:00

Frumoşi Beatles ăştia.

Vocea unei generaţii întregi, aşa cum pentru mine Pasărea Colibri reprezintă de fiecare dată formaţia care mă face să mă simt tânăr revoluţionar, care ascultă muzica interzisă la casete şi citeşte biblioteci întregi de cărţi cu gândul la libertate şi o lume nouă. Ai mei acum 25 de ani.

Aşa...

Astăzi urma să fie prima zi din restul vieţii mele, cum zice poetul, însă totul a mers un picuţ pe dos. Sistemul medical, frigul, înghesuiala, instalat Windows eşuat, copiii neobrăzaţi care în final au strigat după mine că mă îmbrac ca o doamnă (da, exact!). În fine, se apropia sfârşitul zilei şi efectiv mă chinuiam să găsesc frumosul în jur. Ceea ce face iniţiativa chiar mai utilă decât credeam, se pare.

Şi apare întâlnirea cu...ea :) O lumină şi un zâmbet.

Ea e motivul pentru care am stat la semafor de două ori să aştept să se facă verde. Pentru ca nu puteam să plec in mijlocul schimbului de cuvinte, priviri, pentru că nu vroiam să rup in niciun fel mica legatură de câteva secunde inimitabile ce s-a creat atunci pe loc între noi.

Azi mi-a tăiat răsuflarea pur şi simplu neputinţa fizică de a mă desprinde dintr-un moment special, deşi frigul, graba şi chiar verdele de la semafor spuneau: GO!

Să tot ratăm semafoare pentru momente de frumos!

Invitaţie la trăit

2011-03-17T23:19:00.003+02:00

M-am hotărît.

Din frînturi de mine, amestecate cu iniţiative de prin jurul meu, asezonate cu necesitatea pe care o resimţim toţi, am decis să scriu despre frumos, bucurie, mulţumiri şi un viitor luminos.

Pentru ca sarcasmul şi cinismul nu mai sunt de ajuns. Pentru ca eşti ceea ce spui şi ceea ce gîndeşti. Pentru ca da, ne e greu la toţi şi, da, ne lipsesc multe. Dar. Există un dar.

Libertatea de a fi frumoşi nu ne-o poate lua nimeni. Iar fericirea nu se predă aşa uşor. Nu am să zic iar că alegem ce atitudine avem, nu am reţete sau 10 paşi simpli.

Am să scriu ca să nu uit, ca să nu uităm, că există pe lume clipe care te fac om.

Clipe care îţi taie răsuflarea.

Vă invit!

Yellow

2011-01-03T17:03:00.007+02:00

Look at the stars, look how they shine for you...and all the things you do. And they were all yellow.

Astăzi mă gândeam la poveşti, drumuri, cărări şi toate lucrurile astea care fac viaţa să fie ce este.

Mă întrebam cum de putem găsi oameni atât de asemănători cu noi uneori. Cum de gândurile, întâmplările a doi aproape necunoscuţi pot să semene într-atât. Cum de? Şi mai ales...întrebarea pe care o pun întotdeauna...de ce? Ce înseamnă când găseşti astfel de persoane?
O prietenă dragă mi-a răspuns senin într-o seară friguroasă: ´Poate că pur şi simplu nu sunt destule poveşti pe lume pentru câţi oameni sunt. Aşa că uneori avem aceleaşi poveşti.´

Şi astăzi mă gândeam la poveştile astea. Şi la povestea mea, la întâmplările pe care le împrumut altora şi ei mie.

Fiecare drum pe care îl apucăm ne duce undeva şi ce simţim pe parcurs poate că ni se pare familiar cu ce simt alţii sau cu ce ne povestesc alţii. Dar sigur nu ajungem toţi la aceeaşi destinaţie în acelaşi timp. Chiar dacă ne întâlnim pe la vreo răscruce, ne strângem în braţe, râdem, povestim, ne mirăm, plângem împreună sau tăcem îngânduraţi unul lângă altul pe o bancă. Ne trecem prin viaţă unii altora şi ne schimbăm unii pe alţii.

Iar dacă ne-om întâlni iar, putem doar să sperăm că viscolul nu o să mai bată la fel de tare şi-o să reuşim, ca mai demult, să ne-auzim, să ne-ascultăm.

Listen

2011-01-01T22:02:00.003+02:00

Uneori ne facem mici, mici, ca să aibă alţii loc. Suntem modeşti şi tăcuţi şi credem ca e cel mai bine aşa, cel mai bine pentru toată lumea. Sau cine ştie, poate e mai uşor aşa, poate e the easy way out.

Nu sunt o mare devoratoare de citate, dar prin liceu eram. Şi încă ţin minte ceva ce am transcris pe atunci într-un carneţel colorat: ' Când micşorezi lumina ta pentru ca celălalt să strălucească mai tare, lumea întreagă devine mai întunecată.'

E matematică pură. 1 pare mai mare în comparaţie cu 0. Dar 1 şi cu 0 fac tot 1, pe când 1 şi cu 1 fac 2, iar jocul poate continua la sume din ce în ce mai mari.

Uneori nu ne dăm seama cum ne lăsăm reduşi la tăcere, cum ne facem mici, cum ne învinovăţim, cum ne cerem scuze peste scuze, cum ne pierdem în jocul ăsta perfid de a fi acceptaţi, iertaţi, luaţi ca atare; cum ne comparăm cu ce credem că alţii aşteaptă de la noi şi ne mirăm naiv când din senin cineva ne apreciază pur şi simplu pentru ce suntem, nu pentru ce îşi imaginează că am putea fi.

Deci, matematic vorbind, 1 plus 1 e de cele mai multe ori mult mai bine decât 1 plus 0.

So Listen.

Across the universe

2010-12-19T00:20:00.003+02:00

Despre prietenie fără scuze. Fără penibil, nelalocul său, dubii, îndoieli.

Despre sinceritate şi bunătate. Despre suişuri şi coborâşuri. Mai ţii minte vara asta când abia te întorseseşi? Credeam că pierdusem ceva. Dar timpul funcţionează ca prin magie, mai ales atunci când e dat să fie într-un anume fel.

Despre răs şi plâns. Despre lacrimi şi dulce sarcasm. Despre momente potrivite, telepatie şi priviri cu subînţeles.

Despre un telefon care sună exact când ţi-ai dori.

Despre povestea asta frumoasă numită viaţă.

Momentul ăsta e despre tine, draga mea. Lumea mea zice stop şi pământul îţi zâmbeşte, că aşa l-am rugat eu.

Across the universe.

Din nou

2010-12-16T19:04:00.004+02:00

Restaurantul se numeşte "Ole" şi melodia sună franţuzeşte: "Petite Marie" - Francis Cabrel. Şi aburul din ciocolata caldă îmi inundă vederea, iar cana mă încălzeşte ca o prietenă bună. Da, chiar şi în Egipt e frig. Nu mai e cum ştiai tu demult, bunico.

Şi dăm iar play la melodie. Poţi da şi tu play, să o ascultăm împreună. Uite-aşa :)

Mi-e bine tare. Zilele astea am mai învăţat câte ceva despre prietenie, oameni şi moi. Construim încredere, nu ne grăbim şi nu planificăm. Acceptăm ce e în natura noastră, acceptăm ce ne face să fim fiecare câte un "eu". În jurul meu oamenii mănâncă, vorbesc, râd, fumează - câh. Dar în mine e linişte, doar eu şi Petite Marie. Uneori nici eu, doar ea.

Azi am comandat aici o supă de fructe de mare. Am mâncat o supă de roşii. Poveste lungă, dar încă o dată văd ce bine poţi să te simţi chiar şi singur, doar făcând exact ce simţi la un moment dat. Clar nu mă încadrez în tipare, am învăţat să accept asta. Prima oară am avut gândul ăsta prin liceu. Atunci o vedeam ca pe o mare povară, acum mi-e bine. Atâta comparaţie cu alţii, atâta luptă, atâtea judecăţi. Dacă am reuşi să lăsăm uneori competiţia la o parte, dacă am reuşi asta măcar din când în când...lumea ar fi un loc mai pur, mai curat, mai blând şi plin. Plin cu esenţă, nu cu spaţiu ocupat.

Play. Iarăşi. Ce dor îmi era de diacritice :)

Egiptul ăsta în care mă aflu de aproape 3 luni nu îmi mai e străin. Şi asta nu pentru că m-am obişnuit, deşi s-a întâmplat şi asta, ci pentru că am aflat şi mi-e clar acum, că lumea e compusă din oameni peste tot, oameni rebeli, frumoşi, trişti, supăraţi, calmi, calzi, răutăcioşi, aroganţi, mici, mari.

Norocul meu cel mai mare şi bucuria cea mai mare? Îmbrăţişez zilnic cel puţin un copil.

Azi toamna mea de acasă a venit în vizită aici în Alexandria. Stăm la o ciocolată caldă, îmi era dor de ea.

Să îţi aminteşti să păstrezi bine momentele de linişte şi căldura.

Play.

Uneori

2010-09-15T00:02:00.003+03:00

Aseară mergeam zâmbind spre casă, era seara târziu.

La scara de lângă, pe treptele laterale, dormea un sărac, un tânăr. Era învelit cu niste folii dintr-un fel de plastic. Învelit e mult spus, acoperit e mai potrivit.

M-am gândit să urc şi să îi aduc o pătură. M-am luat cu altele şi am zis că poate îi duc mâine.

fast forward ------

Astăzi mă întorceam acasă, tot târziu. Ascultam bring me the disco king.

Pe treptele de lângă bloc, doar foliile. Tânărul sărac nu mai era.

Uneori e pur şi simplu prea târziu.

Have you ever?

2010-08-19T01:07:00.002+03:00

Mergeam prin "jungla de asfalt". Uneori chiar mă simt ca un animal speriat care nu înţelege ce e cu tot zgomotul, toată forfota, toată căldura care iese aburind din trotuarul topit. Nu înţelege cum doi inşi se pot bate efectiv într-o intersecţie de la o amărâtă de prioritate. Un animăluţ care încearcă să fugă la umbra primului copac verde pe care îl găseşte.

Sunt genul de om care îmbrăţişează copacii şi zâmbeşte razelor de soare. Şi ador să simt pământul, iarba, chiar nisipul, cât mai aproape de mine.

Şi mergeam deci. Iar undeva de sus în jos mă privea un panou imens, "billboard" cred că se numeşte. Cu litere mari, negre, vulgare aproape, scria neruşinat: "Deschide şi savurează fericirea!" Poftim?! Nu e de ajuns că ne scriem pe calendar şi pe telefon "Azi eşti fericit!", "Zâmbeste!", nu e de ajuns că ne bucurăm excesiv pentru un ban în plus, că ne măsurăm fericirea în minute, că numărăm zilele până la un concediu amărât care ar trebui să ne aducă multaşteptatul extaz?

Mă feresc să afirm că ştiu ce e fericirea, nu îmi doresc să îmi sară realiştii, pesimiştii, optimiştii sau scepticii în cap. E de ajuns că m-am întâlnit cu billboardul acela agresiv. Însă. Refuz să închid fericirea într-o sticlă de suc. Refuz să o induc prin gândire pozitivă. Refuz vehement să o măsor, cântăresc, cuantific sau cumpăr.

Sfat pentru mine, că pentru alţii nu am niciunul: mergi prin pădure, gustă un fruct proaspăt cules, priveşte cerul în loc de asfalt, zâmbeşte oamenilor frumoşi, laudă-i, respectă-i, fii sincer cu tine şi cu ceilalţi. Crede.

Fericirea e extrem de personală. Împărtăşită e însutit mai valoroasă. Dar primul pas e personal, tu cu tine.

Lasă-te fericit!

Frumuseţea din celălalt

2010-08-07T15:14:00.001+03:00

Am observat că e foarte la modă să critici, să faci mişto, să vezi greşelile celorlalţi şi să judeci cu atâta lejeritate.

Când se lasă tăcerea peste un dialog, e simplu să faci o glumă, să piperezi cu o ironie. Se destinde atmosfera sau ceva de genul ăsta, nu? Observ din ce în ce mai des asta, cum ne urâţim unii pe alţii şi aproape că nici nu ne mai vedem cu adevărat.

Poate e momentul să ne oprim următoarea dată când ne vine să criticăm sau să râdem de celălalt. Atâta tot încercăm să ne schimbăm unii pe alţii, că uităm să ne apreciem unii pe alţii.

Văd oameni frumoşi zilnic, am să le-o spun mai des. Şi următoarea critică am să o schimb într-un compliment. Este atât de mult calm, curaj, valoare, frumuseţe în cei din jur, încât e pur şi simplu pierdere de vreme să stăm să vedem urâtul din ei.

Azi am cunoscut un om frumos.

Wrong impression

2010-08-05T21:46:00.002+03:00

Cum îţi dai seama că ce faci e greşit?
Simţi.
Ai tendinţa să ascunzi lucrul ăla.
Te simţi foarte vulnerabil în timpul.
Regreţi după.

song by: Natalie Imbruglia

Fericiţi cei blânzi, că aceia vor moşteni pământul.

2010-08-04T22:18:00.002+03:00

Poate cea mai de preţ lecţie pe care o vom învăţa vreodată e aceea a blândeţii.
Ador cuvântul acesta. Exprimă atâta iubire şi atâta înţelepciune liniştită a bătrânului trecut prin toate.

Da. În loc să fim egoişti, răutăcioşi, plini de regrete sau ranchiună, va trebui să învăţăm să fim blânzi cu noi şi cu ceilalţi, să învăţăm să iubim în loc să aratăm cu degetul, să oferim libertate în loc de cuşti, aripi în loc de greutăţi. Zic va trebui pentru că într-o astfel de lume mi-ar plăcea sa trăiesc, să cresc copii, să sărbătoresc.

Simt că demult nu îmi mai găsesc cuvintele să scriu enormitatea de lucruri pe care le simt, pe care le trăiesc, pe care le aflu şi le gândesc cu fiecare zi. Îmi vreau cuvintele înapoi :)

Primul cuvânt pus la colecţie: blând

Din nou

2010-08-02T00:32:00.001+03:00

Un post mai vechi. Imi doresc sa regasesc copilasul asta, acum mi-e dor de el mult de tot.

Once

A fost odata ca niciodata un copilas cu ochii verzi. Si mergea prin lume, uitandu-se la oamenii din jur, minunandu-se si razand la ei cu ochisorii verzi sclipitori.
Si copilasul asta a vazut tari indepartate, a simtit lucruri pe care nu credea ca le va simti vreodata, a fost curajos si las uneori, a incercat tot timpul sa nu raneasca pe nimeni. Sincer, se aude ca nu i-a iesit intotdeauna.
Era un copilas care visa sa zboare intr-o zi, care visa sa schimbe lumea intr-un mod idealist si foarte putin concret. Vroia sa faca "ceva maret".
Vroia sa i se taie rasuflarea macar o data pe zi.
Ochii astia verzi au intalnit alte perechi de ochi, alti copilasi zburdalnici de care s-a atasat, pentru ca asa e el, se ataseaza usor, desi nu pare deloc sa fie asa. S-a atasat de niste copilasi care il iubesc la randul lor, dar a facut greseala sa se ataseze si de copilasi care nu erau pentru el. A trecut si peste asta, pentru ca are un suflet puternic, asa i s-a zis. El nu stie ce inseamna asta neaparat, dar zambeste cu ochisorii lui verzi de fiecare data cand aude ceva asa frumos.

Copilasul asta sta pe o banca intr-un parc primavaratic. Se uita la soare si isi aminteste ca cineva i-a zis o data, pe cand se minuna de un apus incredibil, "sa nu cumva sa te apuci sa plangi".
Cu asta in minte, copilasul nu isi da voie sa planga, iar ochii lui verzi se gandesc undeva departe departe. Si sufletul lui puternic la fel.

Hey, Jude!

2010-02-25T01:10:00.002+02:00

Mă mai ţii minte?

Sunt eu, copilul din tine. Vocea aia care îţi şopteşte seara, înainte de culcare, să nu îţi uiţi visele. Sunt eu, cel care te ţine de mână seara când ajungi târziu acasă şi e întuneric pe strada ta. Cel cu care vorbeşti de fiecare dată când mergi cu tramvaiul prin oraş. Ce ne mai place nouă să mergem cu tramvaiul şi să ascultăm muzică, aşa-i? Da, da, The Beatles.

Mai ţii minte prima oară când ne-am întâlnit? Erai aşa fericit că nu eşti singur şi că, în sfârşit, cineva te înţelege pe deplin. Mă gândesc uneori la tot ce am trăit împreună. Să ştii că sunt mândru de tine, da, sunt. Cum de ce? Uite cât de departe am ajuns. Cum tu nu eşti? Visele? Păi e timp pentru toate, nu? Aşa îmi tot ziceai. Cum nu mai e timp? Unde pleci? Ce spital?

Da, ai avut dreptate de data asta. Prea târziu.

Ar fi trebuit să mă asculţi mai devreme, acum ceva ani, când îţi ziceam în tramvai că asta nu e viaţa pe care o plănuisem noi. Dar te-am lăsat. Mi-a părut bine, te salut!

Semne

2010-02-14T01:22:00.007+02:00

Nu contenesc să mă mir şi să mă bucur şi să spun la toată lumea cât mă încântă coincidenţele din viaţa mea. Şi, de când devin din ce în ce mai sigură de puterea divină, încep să cred în semne. Şi mă bucur şi mă liniştesc de fiecare dată când lucrurile se aşează de la sine. Şi aleg să trăiesc cu toată forţa când primesc ajutor din locuri neştiute, neimaginate, nebănuite. Când primesc un semn mic din senin. Call me crazy or whatever you like, dar eu cred. Şi aleg să trăiesc în forţă. Din nou.

O melodie care îţi dă speranţă.
Un film pe care îl afli din greşeală şi simţi că abia aştepţi să îl vezi, deşi referinţele nu sunt extraordinare. Un film care e despre momentul în care te afli tu. Un film care e pentru tine, exact acum.
O piesă de teatru care îţi calmează sufletul.
Un cuvânt frumos, un mesaj cald, o după-amiază printre amintiri şi gânduri.
Şi lucrurile încep să se aşeze şi tu zâmbeşti din nou, într-un moment banal, trecând pe lângă dulapul pe care îl ştii demult, prin camera pe care o ştii demult. Un zâmbet sincer, din suflet, doar al tău pentru tine.

Şi o concluzie care îţi răsună în cap: What you do with your life is just one-half of the equation. More importantly it's who you're with when you're doing it.
Daca e aşa, eu sunt sigură de un lucru: nu vreau să trăiesc pe jumătate.

Şi melodia asta mă încântă cel mai mult pentru primul vers, cel cu driving away. Ce-aş conduce şi eu uneori către locuri verzi şi întinse!

O zi întreagă să avem!

Rule the world

2010-02-12T12:35:00.003+02:00

O melodie a celor de la Take That. Muzica te elibereaza.

Astazi vreau libertate. Atat pentru mine, cat si pentru toti cei pe care ii iubesc sau nici nu-i cunosc.

Libertatea gandurilor, a ideilor, a sentimentelor. Libertate in ce facem si ce spunem. Stiti sentimentul ala ca nimic nu te poate opri, ca ai vazut si ai trait mai rau, ca esti puternic si poti trece peste orice? Astazi nu avem frica. Avem libertate.

Ma intreb insa cum o obtinem in zilele cand nu ne trezim cu ea langa noi in pat.

Oh dear

2010-02-09T00:18:00.003+02:00

The soundtrack of the last few days is Brandi Carlile, again. I rediscovered her and I adore her voice. And as a bonus coincidence, I found her song in Grey's Anatomy. It's back and I'm fascinated again.

Feeling small. Walking around feeling so small nobody sees you. Feeling their feet on your face. Feeling useless and choked with silence. Worth nothing.

The moments we're scared show us how we don't really stop to think about life as we should. Panic shows the best and worst in us.

I'm a bit random tonight but want so much to write it all away. Maybe it's this writing in English that is bothering me. Or the speed of the ideas in my head.

I remembered people that know me, see me, understand me and value both strengths and weaknesses. It's amazing to feel like yourself, with both good and bad and feel appreciated for both. Be valued. The world around us pressures us, minimizes us, tries to make us smaller. It's because we're too many, I guess.
And that's why we try to be bigger. Try to stand out. Try to "succeed".

What I believe in most is not the ovations of the crowd, but the appreciation of individuals you changed by being true to yourself, by being honest and devoted.

And I have this question going around in my head:
"What is the place where you feel big?"

Thank you, dear, for showing me how to smile your troubles away. Thank you for not letting go. Thank you for making me feel useful. Thank you for saying the right words. And thank you, dear, for growing together with me. My best lessons I've learned from you.

A bunch of "Thank you"s for people that changed me every day for a while now.

So, dear, what is the place where you feel big?

Bomb creator

2009-12-15T00:27:00.004+02:00

This song gave me shivers.
Sometimes we're missing the point.
And I'm wondering if things aren't actually more simple than we make them seem. Praying. Shutting up. Smiling instead of cursing. Giving space instead of demanding.
I'm starting to see things different. Separate what will matter in 5-10 years and what won't.
Invest in people, because they will enrich your spirit also.
We're all so kamikaze, so masochists. We like to suffer, to feel bad, to be treated wrong. We like to push and receive nothing. We like to put ourselves in situations we know we'll end up suffering. Oh, the pleasure of pain.
People that call us for no reason are boring. People that smile to us are not worth fighting for. Seriously? :) (I miss Grey)

This bomb creator chick is saying something about "Visions I can't forget from the world we create". We're so caught up in our own little "telenovelas" and dramas and happy endings, that the purpose of everyday and of life itself seems far from being understood. Last night, walking on the street, I was complaining about being cold. And I saw - or more exactly was scared by a poor man, a homeless, in a corner of a street, sitting on the cold cement. I am sure he was cold also. The difference between us? I got home. In my bed. Warm. He I suppose is still there. And I am absolutely sure that our views about "big life problems" are very different.

If our purpose isn't to save others than what is?
If our purpose isn't to bring happiness, than what is?
What is out there more important? What can we do today that will actually matter in 5, 10, 50 years?

Stop the self exploitation and start giving a helping hand.

Buy me with a coffee

2009-12-04T23:36:00.003+02:00

Isn't it damn interesting that we need marketing for almost anything?

We really do start introducing marketing techniques in issues like changing the world, becoming better human beings, choosing our loved one, convincing our parents of something. Is that healthy or not?
Is that an effect or a cause? The effect of too much information in the world, right? So they say. But what is it causing? Is it really the way we want to do things? The better marketing campaign wins?
What's next to advertise? Being good or bad.

Demnitate

2009-10-24T00:36:00.001+03:00

When does it help you and when does it hurt you?

The sound of tonight is silence.

Manos al aire

2009-10-20T14:47:00.002+03:00

Conteaza atat de mult un pas. Orice pas pe care il faci, o miscare, oricat de mica. Le prezentam copiilor din Rusia un filmulet despre asta, iar una din replici era "If you move just 1 step every day, you move 365 steps forward every year. It's all about movement. All about action."

E usor sa plangi. Sa fii pierdut. Sa renunti si sa arunci armele. Sa dormi pana tarziu si sa spui ca tu n-ai avut noroc nici azi. Sa ai vise care se vor transforma in regrete de povestit ca invataminte la nepoti. De ce sa nu transformi visele in exemple demne de urmat? Si incepe cu un pas. Orice incepe cu un pas pe care il faci poate cu inima stransa, cu nesiguranta, cu emotie. Dar macar tu il faci. Si urmatorul la fel. Si chestia e ca nu ne dam seama de asta pana nu traim, pana nu facem noi pasul ala.

Asa ca va urez un pas bun astazi :)

Manos al aire - Nelly Furtado - dedicatie speciala pentru surorile A si R :))

Plane

2009-10-18T22:40:00.003+03:00

I had never thought being back home would feel strange.

I'm back. And nothing is changed and that makes me a bit uncomfortable because maybe I've changed. I expected home to be just like this, just so familiar and warm and safe. But I never expected for me to feel strange. I have moments when I feel I'm not here, when I feel like "what? what am I doing here?". I have small habits that I know now I got from living abroad and on my own. And doing them here or just thinking them, makes me feel lost for a small moment. Jet-lag :) On my way home I was thinking about getting to my house and preparing a tea to warm up. I would have never thought that before. Small things that I brought with me, in me, from Russia. Small things that make me miss these last weeks, although I never though I would.

Taking everything as it comes.

The song: our already so popular and well known mister Jason Mraz

I don't wanna wait

2009-10-06T13:24:00.002+03:00

First and last times... There's some magic thing around this moments.
We were kidding these days about our last old fashion Russian tea together, our last bus ride, our last school. Remembering our firsts. Our first laughs, fights, talks.

But I think it's what you put in between these first and last is what really matters. The first and last times are just design. The content is in between. The substance, the joy, the learning.

That's it for today. Leaving tomorrow. Last time in this wireless place :)

30 seconds

2009-09-18T10:17:00.003+03:00

Do you remember Tattoo? The Russian "lesbian" band?
Yesterday, while I was walking alone to the bus stop - being all independent, you know - this song shuffled in my headphones. It's a pretty nice song. And somehow it fits to what I want to write about. Just a moment that can change your state of mind and prove to you how silly you are to be mad/ sad/ angry.

Thank you for holding my hand when all I was doing was screaming. Thank you for being so calm and human and wise. Thank you for asking explanations and finding solutions, not placing blame and getting more angry.

Sometimes you think you are so smart (note to self here). Well, you are not :) And all you need is just a smile and a hand that calms you.

These past days things changed from bad to wonderful in just a matter of minutes. And this happened not only once. A session that seemed lost turned out amazing.
My state of mind changed from awful to tears of joy just because the kids were amazingly smart and involved. Two girls played guitar for us. The married couple of teachers danced in the back of the class. Than talked to us about education, while feeding us with cookies and coffee. Language was not an issue.

Amazing days filled with anger and happiness in just one hour all together.

And today I received a Facebook friend invitation from my mom :))

Just wait and pay attention for those state-of-mind-changing moments!

Breathe

2009-09-14T14:31:00.001+03:00

People come and go in and out of your life, you know.

And it’s scary and it seems pointless. And you can never ever be sure. You can never be entirely sure that they won’t leave, that things won’t change, that their embrace, their smile, their way of looking out for you won’t go away. So what do you do? How do you cope with that? How do you say “I love you” and make dreams and plans which include them? How do you imagine a life that includes dinners with them, celebrations, discussions, walks, smiles with them? How do you wake up in the morning and not feel alone?

I always say that family is there forever; and also best friends, the closest ones you have, those who know you since you were a rock girl, a rapper teenager, a stupid romantic disaster. They will be there. I say that. But that is again unsure. People might change. People argue, people discover parts in them they never knew. People move away, kilometers away. Or you move away.

Maybe knowing who you are and what you want is hard, some say the hardest. But keeping it may be sometimes impossible.

So, little girl, what do you do? Do you chase them away? Do you close your heart and never get attached? Do you live in a grey picture every day? That is just stupid. Control what you can. Your thoughts, your way of making others happy, your way of building relations. Control if and when you say “I love you”. Control your words and embraces for those who love you now. For those who today, in this moment, love you sincerely. And the rest is just a big scenario.

Thank you for caring.

PS: Loving Grey's Anatomy philosophy :)

Balada pentru o minune - english version

2009-09-09T12:40:00.000+03:00

Ok. I should start by announcing that the song (played by Vank for those interested) has nothing to do with this post. Firstly because the song is about love and this post has no clue about what it is. Many people ask me about what I am doing here (in Russia for those interested), my friends ask me to write to them, one at a time or all at once. My inner voice is asking me also to write down everything happening in order for me not to forget. And the millions of thoughts in my head don’t let me sometimes enjoy the million things I am living. So I decided to open my blog. Reopen it. Start writing. Anything.

I am in KFC, in the center of Ufa, the place I am in for already 2 weeks and until 7^th of October. I am in Russia, yes. And I will be here until 17^th of October, after visiting Sankt Petersburg and Moscow together with Yusuf, an Indonesian guy that is here with the same purpose as me.

Ok. Let me take it from the top. I wanted to change something around me. I entered AIESEC and thought this was the way to do it. I decided a few months ago to travel to a country where they needed volunteers like me. I decided to educate young people regarding HIV. I decided to go to Russia because I wanted to challenge myself, I wanted something hard and go to a country where they could use enthusiastic volunteers. And I wanted to experience the Russian spirit just the way I read about it in Anna Karenina. I admit, I also wanted badly to see Moscow J So one dream will be fulfilled.

So here I am, in Ufa, surrounded by young people just like me, from Ukraine, Indonesia, Malaysia, China, Turkey, Poland, Japan. And alone, despite that. Well, not exactly alone but on my own. I am learning again how to communicate (because I don’t understand absolutely anything from Cyrillic letters written on buses, shops, food). I am learning how to cook, how to manage my money and find alone my way home. I am learning again how to make friends and be myself with those around me. I am learning for the first time how to not get attached to people, hot not to need to get attached. I learn to do what I want, when I want it. To stand up and not get influenced.

I try to find substance in what I do, in the conversations I have. I find out life stories from people I just met. I try to get to know them better. God, I try to overpass the annoying language barrier. But some people you just feel, no words are needed. Just their smile and their look. I really believe so.

I feel responsible for Romania from here, far away. I feel responsible to represent Romania. I start even to appreciate my country more. I danced ciuleandra in the main square in Ufa, together with local people, during an cultural festival where I talked more about Romania that I ever did in my life. And I loved every second of it! And I want us Romanians to pay attention to what we say and how we say it, because we have an amazing country. It’s all about branding.

I miss home. (amazing thing about Romania: dor has no literal translation. It’s just a specific Romanian feeling). This missing feeling is though bearable. Which is good. Because I wanted this experience to be about me and about what I want to do. I wanted to fulfill my purpose here. What if sometimes you feel alone? Enjoy every emotion. Enjoy yourself. And after this you will be able to really enjoy everything around you.

Hm. I’m smiling :)

Balada pentru o minune

2009-09-06T12:47:00.002+03:00

Ok, incep prin a anunta ca melodia (cantata de Vank pentru cei interesati) nu are nicio legatura cu postul. Asta in primul rand pentru ca melodia e despre iubire si postul asta nu are nici cea mai vaga idee despre ce este. Ma intreaba multi ce mai fac aici (in Rusia pentru cei interesati), ma roaga prietenii sa le scriu, la toti sau la fiecare in parte, ma mustra constiinta sa astern pe hartie tot ce se intampla ca sa nu uit. Si miile de ganduri imi umplu capul si nu ma lasa uneori sa ma bucur de miile de lucruri noi pe care le traiesc. Asa ca am hotarat sa deschid blogul. Sa il redeschid. Sa scriu. Orice.

Sunt la KFC, in centrul orasului Ufa, locul unde ma aflu de 2 saptamani si pana pe 7 octombrie. Sunt in Rusia, da. Si voi fi tot in Rusia pana pe 17 octombrie, dupa ce voi fi vizitat Sankt Petersburg si Moscova impreuna cu Yusuf, un indonezian aflat aici cu acelasi scop ca si mine.

Ok, sa o iau mai usor.
Am vrut sa schimb ceva in jurul meu. Am intrat in AIESEC si m-am gandit ca asa am sa pot. Am hotarat acum cateva luni sa merg intr-o tara unde e nevoie de voluntari ca mine. Am hotarat sa ma ocup de educatia tinerilor privind HIV. Am hotarat sa merg in Rusia pentru ca am vrut sa ma provoc, sa nu imi fie usor, sa merg acolo unde e nevoie de tineri entuziasti. Si pentru ca am vrut sa simt spiritul rus asa cum l-am citit in Anna Karenina. Si pentru ca am vrut sa vad Moscova, recunosc :)

So here I am, in Ufa, inconjurata de tineri ca mine, din Ucraina, Indonezia, Malayesia, China, Turcia, Polonia, Japonia. Si totusi singura. Insa nu neaparat singura ci pe picioarele mele. Reinvat sa comunic (pentru ca nu inteleg absolut nimic din literele chirilice de pe magazine, autobuze, alimente), invat sa gatesc, invat sa am grija de bani si sa imi gasesc singura drumul spre casa. Reinvat sa imi fac prieteni si sa fiu eu cu cei din jur. Invat pentru prima oara sa nu ma atasez de oameni, sa nu am nevoie sa ma atasez neaparat de ei. Invat sa fac ce vreau eu, cand vreau eu, nu sa depind neaparat de altii. Sa spun ce cred si sa nu ma las influentata.

Incerc sa gasesc semnificatie si substanta in ceea ce fac, in discutiile pe care le port. Aflu povesti de viata de la oameni pe care abia ii cunosc. Incerc sa ii cunosc mai bine. O, Doamne, incerc sa trec de bariera lingvistica atat de enervanta. Insa pe unii oameni ii simti fara cuvinte, ii simti din zambet si privire :) Eu asa cred.

Ma simt responsabila pentru Romania de aici, de departe. Ma simt responsabila sa reprezint Romania. Incep chiar sa o apreciez mai mult. Am dansat ciuleandra in piata principala din Ufa, impreuna cu localnicii, in cadrul unui festival in care am vorbit mai mult despre Romania decat am vorbit in toata viata mea! Si mi-a placut mult! Si vreau sa avem grija ce spunem si cum spunem, pentru ca avem o tara asa frumoasa. It's all about branding.

Mi-e dor. Dar un dor suportabil, totusi. Ceea ce e bine. Pentru ca mi-am propus ca aici sa fie despre mine si despre ce vreau eu sa fac. Sa imi indeplinesc scopul. Si ce daca uneori te simti singur? Bucura-te de fiecare emotie. Bucura-te de tine. Si abia apoi ai sa te bucuri cu adevarat de tot ce e in jurul tau.

Hm. Zambesc :)

Privind inapoi

2009-07-12T15:01:00.002+03:00

Pai da, privind inapoi am realizat astazi ceva ce nu am constientizat pana acum.
Am facut o multitudine foarte diversa de lucruri in ultimii 3 ani de facultate si voluntariat. Ieri imi amintea un amic cum a invatat el de la lectiile mele de germana sa zica numarul 6666 in germana: "sechstausendsechshundertsechsundsechzig".
Dap, am tinut lectii de germana.
Am vorbit in fata unui amfiteatru plin ochi de necunoscuti.
Am mers pe foc.
Am facut planificari si analize demne de un manager.
Am venit cu idei.
Am facut recrutari, interviuri, programe de pregatire, traininguri.
Am scris si publicat recenzii de carte.
Am avut sedinte de coaching, am fost si coach si coachee.
Am mers in Vama.
Am mers cu cortul de atatea ori ca nu mai tin minte.
Am fugit prin furtuna pana intr-un restaurant select si mi-am uscat parul la uscatorul de maini.
Am avut Sex and the City dinners cu prietenele mele.
Am trait cele mai frumoase concerte din viata mea.
Am mers la Sibiu, in Sighisoara si Ocna Sibiului, de 2 ori in aceeasi vara.
Am primit multumiri si reprosuri.
Am cunoscut olandezi, spanioli, francezi, japonezi, egipteni, americani, ucrainieni, australieni.
Am fost cu rucsacul in spate prin Europa: Paris, Brugge, Aachen, Maastricht, Rotterdam, Amsterdam, Dortmund. Am fost singura in Stuttgart pentru o seara.
Am mers cu avionul.
Am invatat sa imi fac bagajul foarte repede.
Si m-am plimbat cu trenul aproape lunar.
Am fost la Piatra Neamt de 2 ori cate o zi si de fiecare data m-am simtit norocoasa si fericita.
Am fost in Chisinau de 2 ori. Am fost la Vadu lui Voda si am plecat fugariti de inundatii.
Am facut o groaza de prostii si nebunii cu oameni speciali. Pe care sunt mandra sa ii cunosc.
M-am lasat dusa de val si nu imi pare rau.

Privind inainte, vad un om mai matur si mai directionat. Ma intreb ce urmeaza.
Dar zambesc, no matter what :)

Stiu ca nu e nici pe departe Craciunul, dar melodia asta se potriveste bine cu ce simt acum.

Mai stii?

2009-07-02T12:16:00.003+03:00

...cum te strigam pe-atunci? Icoana cu picioare lungi... veneai pe rau sau rau erai? Curgeai din mine, pana-n Rai.

L-am vazut in concert pe Mihai Margineanu. Cu totul intamplator, asa cum i-am ascultat in seara aceea si pe cei de la Holograf. Cele mai frumoase momente nu sunt planificate, unfortunately pentru oamenii ca mine, care au absoluta nevoie de UN PLAN ca sa se simta safe. Si ziceam de Margineanu, ca l-am vazut si inca il tin minte perfect. Asa simplu si asa incredibil de inteligent. Si foloseste limbajul poporului, limbajul simplu, ca sa exprime lucruri atat de frumoase. Cum zicea o prietena de-a mea, e fermecator sa vezi pitorescul acestei tari. Sunt anumite lucruri, anumite cuvinte, anumiti oameni, abolut fermecatori.

zambet mieriu...

Azi suntem entuziasmati. Pentru ca avem prieteni in toate colturile lumii si pentru ca avem perspective. Pentru ca iubim, mai bine sau mai prost. Pentru ca zambim, destul de des. Pentru ca uneori radem de ne doare burta. Si pentru ca viata este, fundamental frumoasa. Asta pana ni se pune pata si toti sunt egoisti si noi nu avem nici o sansa la fericire. Dar alea sunt alte zile.

Si in plus, ieri am vazut orasul de sus.

Post optimist

2009-06-14T19:13:00.003+03:00

Buna ziua, soare!
E o zi frumoasa tare afara, pasarile canta, copii zbiara dragalas in fata blocului, vantul bate usurel, numai bine cat sa perpeleasca micii pe gratar. Si, cireasa de pe tort, ca in orice zi ca asta, razele de soare intra fermecator pe geam, in camera, iar draperiile tale arata iarasi ca de poveste.

La inceputul blogului scriam ca imi doresc prin el sa inspir pe cineva, sa bucur poate, sa descretesc o frunte. Asa cum alte bloguri au facut asta pentru mine.

Astazi incerc totusi un experiment. Scriu un post optimist, pentru mine. Sa imi descretesc propria frunte si sa ma bucur, o secunda sau, daca am noroc, mai mult, de ziua de afara. Zic de afara, pentru ca inauntru e all about logistica, aprovizionare, management, cercetare, chestionare, traduceri, deadline-uri, 4 zile si s-a terminat.

Imi plac optimistii. Asta cand nu ma enerveaza cei exagerati. Dar, per total, imi plac. Insa am o mare nelamurire. Multi optimisti pe care ii cunosc au si o doza sesizabila de egoism, iar asta ii face cam lipsiti de un folos direct pentru cei din jur. Sa ma explic. Dupa cum vad eu lucrurile, un optimist e ca un cantaret talentat. Nu are rost sa canti in baie, cand vocea ta poate insenina o masa de oameni. La fel si optimistii. Daca tot esti plin de karma pozitiva, de proverbe cu talc, de zambete, solutii si ganduri senine, de ce sa nu le folosesti for the greater good - adica pentru cei din jur?

Ei bine, imi indrept gandurile bune catre optimistii veritabili, catre optimistii aceia cu privirea senina si vie, cu zambetul sincer; catre cei care te salveaza dintr-o situatie stupida, care iti dau curaj si iti deschid ochii larg.

Cu optimism, inainte!

Viziune

2009-06-10T12:30:00.007+03:00

Ma gandeam azi dimineata la, desigur, viziune. Si ce inseamna sa ai viziune.
Sa o spui cu glas tare: "am viziune"?
Sa o scrii pe perete in camera ta?
Sa petreci ore intregi doar cu tine insuti, dandu-i contur?
Sa scrii mailuri emotionante oamenilor cu care interactionezi?
Sa vezi schimbarile cu mult timp inainte ca acestea sa se produca?
Sa intrevezi o schimbare in fiecare lucru mai mic sau mai mare, petrecut zilnic sau cel putin saptamanal?

Peste toate astea, viziune inseamna sa actionezi conform propriilor principii si valori. Si chiar sa o faci constient, nu doar sa spui ca ai face-o. Sa iti iei o secunda de gandire in momentele importante, inainte de cele mai importante sau mai mici decizii. Sa stii ce cauti in oamenii din jurul tau. Si ce cauti in tine in fiecare zi. La rascruce, sa stii foarte clar de ce alegi dreapta si nu stanga. Si drept e ca suntem deseori la rascruce in lumea asta supra-comunicata.

M-am hotarat sa incep cu inceputul. De scris o scrisesem mai demult, prin iarna. Acum e pe usa camerei mele. De azi am grija sa fie in lucrurile pe care le fac, in oamenii cu care vorbesc, in deciziile pe care le iau.

Pragmatic si concret

2009-06-08T14:17:00.002+03:00

Ce atata visare, domnule?
Fapte. Fapte si realizari. Intamplari concrete. Dovezi.

Cine mai sta sa simta, sa intuiasca, sa descopere? Zi exact ce doresti, ce ai, cine esti. Lasa-ma cu prostiile astea de printesa intr-un castel de poveste. Lasa dorintele ascunse, genele lungi, inchipuirile, sperantele.

Unde mai incape atata melancolie? Nu vezi cata treaba ai? Si cate mai ai de bifat? Azi cate check-uri ai dat? Doar atat? Dezamagitor. Serios, tu cum poti sa te uiti in oglinda? Nu, nu ca sa iti zambesti pudrandu-ti nasul. Ca sa te autoevaluezi. Sa iti dai si tu seama cat de eficienta esti. Sau nu esti.

Replici, saluturi, realism, maturitate. Realizari. Succes.
Serios? Hai ma...

For the ones falling in love

2009-06-03T22:34:00.004+03:00

For the idealistic ones, the ones that believe in sweet kisses, warm hands holding each other, sofa dreaming kind of people.

For the few ones that still smile seeing old couples holding hands. For the ones that make surprises, hug for no reason, forgive with no apologies.

For the beautiful ones who look out the window in the morning or late in the night, who wish upon a star, who recite poems over the phone, who dance in their houses in the middle of the night.

I'm thinking right in this moment about the lucky ones. The smart ones. The ones that love again. Believe again. The ones that truly, truly believe.

Realize

Despre ipocrizie si alti demoni

2009-05-28T12:33:00.002+03:00

Sa fim seriosi. Toti suntem ipocriti intr-o mai mica sau mai mare masura.
Iubim ca sa fim iubiti.
Afisam un zambet suav si inghetat cand intalnim pe strada persoane care ne saluta, insa carora le-am uitat si numele.
Incurajam ca sa primim energii pozitive inapoi.
Intrebam "ce faci" ca pretex la "stai sa iti zic EU ce mai fac, ce am patit, ce am gandit".
Ne afisam sinceritatea ca scut sau duritatea ca arma.
Ne bucuram cu glas tare si in acelasi timp dispretuim in soapta.

Sunt mandra de tine si am incredere in ce urmeaza. Insa, cand reusesti sufar si cand lucrurile nu iti ies, ceva in mine se aprinde.
Stii ce? Sa fim seriosi.

Epilog

2009-05-17T02:12:00.003+03:00

N-am reusit sa creez un post inchegat. Am doar ganduri razlete si invartite.

Anul acesta am invatat sa iubesc. Am invatat sa spun "te iubesc", de la o persoana de la care n-as fi crezut mai demult ca as putea sa invat asta. Si nu, nu e un tip.

Am invatat, incet, incet, sa imbratisez. Si tin minte 3 imbratisari care m-au ajutat sa ajung in punctul acesta, in care le ofer si le primesc deschis, cand simt nevoia. E un moment asa magic cand iti unesti simplu si firesc trupul de al celuilalt, cand inchizi ochii si simti caldura clipei respective. Simti ca sunteti acolo doar voi doi si prietenia - fie ea de moment, ce va leaga.

Azi am participat la un FlashMob. Mai exact am "inghetat" 3 minute in Piata Unirii - impreuna cu un grup de vreo 20 de voluntari. Trecatorii au avut reactii dintre cele mai distractive. Mi-a placut tare. Si la fel cerceii cumparati din bani imprumutati, si inghetata, si rasetele. Imi era dor de tine. Imi place de mine cu tine :) Si, din nou, poate dezamagim fanii, nu e vorba de un tip.

Azi am fost cu bunicii si parintii in parcul Expozitiei, in Copou. Primaria i-a invitat pe bunici sa sarbatoreasca 50 de ani de la casatorie. Sincer, am cautat toata ziua cuvintele alea potrivite care sa descrie ce a fost si ce am simtit. Un gol mare in stomac, un zambet larg larg pe fata, un buchet de flori care a surprins-o pe bunica, un dans neterminat, un cantec prelungit, un mic - bineinteles, "fiecare familie e o poveste, fiecare dintre dumneavoastra sunteti un roman". Bunici, cate doi, cate unul, cu sau fara nepoti. Seriosi, jucausi, mai incet sau mai repede, i-am admirat si i-am iubit pentru o secunda pe toti.

Ziua asta a fost despre perfectiunea imperfectului. Nu am o viata de film. Nici o familie de film. Ne iubim, ne certam, ne inghitim sau poate nu tot timpul, unul altuia fixatiile. Nici intamplarile mele nu sunt perfecte. Nici prieteniile nu raspund tot timpul la telefon. Insa imperfectul acesta are perfectiunea lui.

Important e ca am invatat sa spun "te iubesc", nu?
Tu cand ai zis ultima oara?

Ce scuze mai putem gasi?

2009-05-15T10:43:00.002+03:00

Ma gandeam zilele astea la scuze. Si ca ne gasim deseori o gramada de motive sa nu facem o gramada de lucruri. Ne pacalim cu grija si pe noi si pe ceilalti. Sentimentul insa, atunci cand scapi de comoditatea scuzelor si iei actiune, e priceless.

M-am inscris in MaiMultVerde.ro. E o organizatie care inca ma surprinde prin eleganta cu care sustine dezvoltarea durabila, intr-o tara unde oamenii gasesc nenumarate scuze: "nu am unde recicla", "nu am timp" - asta ma face sa ma dau de 3 ori peste cap de fiecare data cand o aud, sau binecunoscutul "lasa-ma dom'le, nu vezi ca eu am probleme mai importante" - serios? cam ce e mai important pentru tine decat protejarea lumii in care traiesti, tu si alti 6 miliarde ca tine.

Va invit sa nu ne scuzam. Avem unde, avem cum, timp exista garantat pentru toate, pe rand.

mesajul e urmatorul:
Vrei să scapi de calculatorul stricat, de televizorul sau radioul vechi şi nu ai unde să le arunci? În luna mai, poţi recicla DEEE (deşeurile de echipamente electrice şi electronice) în Iaşi la Şcoala "Carmen Sylva" din Aleea Ghica Vodă nr 24, Iaşi , şcoală înscrisă în programul de colectare selectivă a deşeurilor "VERDIS".

Contactează profesorul coordonator Mariana Dinter pe adresa dinter.mariana@yahoo.com ca să afli cum poţi ajuta elevii ieşeni să colecteze DEEE şi să câştige competiţia la care concurează alături de şcoli din cinci oraşe ale ţării.Vei câştiga şi tu un mediu mai sănătos, mai puţin poluat!

Şcoala din Iaşi s-a calificat în etapa a doua a concursului Verdis, organizat de MaiMultverde şi Asociația Eco Tic, alături de şcoli din Cluj-Napoca, Braşov, Bucureşti şi Galaţi, după ce a fost premiată cu 1000 de euro pentru acţiunile ecologice şi cantităţile de deşeuri strînse.

Ajută şi tu elevii din oraşul tău să câştige marea finală. Predă şcolii deşeurile electrice şi electronice care nu-ţi mai folosesc!

Ei, ne scuzam?

One

2009-05-11T15:09:00.003+03:00

Fiecare din noi e singur, in final.
Spui rautati cand defapt vrei sa ceri iubire. Nu stii sa recunosti ca ai gresit. Nu stii sa ierti.

N-ai plange la nesfarsit daca ti-ai da seama ca oamenii sunt, de fapt, fundamental rai? Eu am crezut toata viata ca oamenii sunt buni. Fundamental buni. Ca asa au fost creati, asa s-au nascut.
Uneori imi vine greu sa mai cred in asta. Uneori imi vine greu si pentru ca ma observ pe mine. Uneori simt rautatea altora ca un cutit. Si tremur de parca toate tristetile lumii sunt intr-o privire. Si privirea aia e indreptata spre mine.

Cat de prost poti sa fii ca sa te certi cu cineva doar pentru ca ti-e greu sa recunosti, sa ierti, sa admiri, sa iubesti?
Uneori privirea unui necunoscut poate durea mai tare decat privirea mamei tale. Pentru ca te simti neputincios, neindreptatit, dezamagit de toti oamenii lumii pe care ii credeai buni.

Asteptam, tot asteptam atatea de la altii.
Draga mea, in final toti suntem singuri.

azi ascultam Scrisoare de bun ramas - Pasarea Colibri si suntem personali

Naked

2009-04-15T14:05:00.003+03:00

Ce ramane cand suntem dezbracati de tot ceea ce ne acopera in fiecare zi, din ce in ce mai tare?

Ce ramane cand dam la o parte spiritul critic, starile schimbatoare, calmul, pofta, raceala, cantecele in spaniola, momentele de film, visele copilariei, modul ironic de a ne apara, copilariile.
Cand ne debarasam de mama, tata, frate, bunici, prieteni din copilarie sau de 1 an.
Cand uitam tot ce am fost invatati de filmele pe care le-am vazut, de muzica pe care am ascultat-o de zeci de ori pe repeat, de povestile reale sau nu pe care le-am auzit, de experientele prin care am trecut si din care am invatat lectiile noastre sau ale altora.
Cand uitam rutina si gesturile mecanice, cand uitam ce "trebuie" si ce "nu se face", cand uitam de "ce zice lumea" si "ce ar suna bine in momentul asta".

ce ramane?

Once

2009-03-11T10:43:00.003+02:00

On life and love

2009-02-02T00:13:00.004+02:00

Am auzit ieri cel mai destept citat inspirational din ultima vreme.

Bate toate cliseele de prin carti de automotivare, toate cartuliile mici, shiny si scumpe, toate cartile colorate din colectia Chic, toate sesiunile de window shopping sau actual shopping, toate feliile de pizza, ciocolatele, discutiile nesfarsite.

Doar cateva cuvinte simple, intr-o ordine oarecare. Niste cuvinte care prind viata, cresc si iti trag o palma peste cap. Care iti aduc un zambet satisfacut pe buze si un semn mare si luminos de intrebare deasupra capului.

Si citatul asta brilliant suna cam asa:
"Viata nu sta intr-un amarat de baiat care te-a facut sa zambesti odata. E mai mult de atat."

Si te ridici de pe scaun, inchizi computerul, iti desfaci parul, te imbraci cu cea mai simpatica jacheta din dulap, iti iei geanta si pleci. Just because you can :)

Si melodia?
Tot Jason Mraz - 1000 things

Welcome to wherever you are

2009-01-30T01:05:00.008+02:00

*sigur incalc vreo regula a bloggingului cu postul asta. Va fi luung si doar despre mine :)

Zilele astea au fost despre mine. Si vreau sa pastrez aici momentul asta. Just for me!
Fara prea multe cuvinte proprii, doar melodii, imagini, filme, care vorbesc mai bine ca mine uneori.

Jason Mraz - "A beautifull mess"

You’ve got the best of both worlds
You’re the kind of girl who can take down a man then lift him back up again
You are strong but you’re needy, humble but you’re greedy
And based on your body language and shorty cursive I’ve been reading
You’re style is quite selective though your mind is rather reckless
Well I guess it just suggests that this is just what happiness is

And what a beautiful mess this is
It’s like picking up trash in dresses

Well it kind of hurts when the kind of words you write
Kind of turn themselves into knives
And don’t mind my nerve you can call it fiction
But I like being submerged in your contradictions dear
Cause here we are, here we are

Although you were biased I love your advice
Your comebacks they’re quick and probably have to do with your insecurities
There’s no shame in being crazy, depending on how you take these words
I’m paraphrasing this relationship we’re staging

But it’s a beautiful mess, yes it is
It’s like picking up trash in dresses

Well it kind of hurts when the kind of words you say
Kind of turn themselves into blades
And the kind and courteous is a life I’ve heard
But it’s nice to say that we played in the dirt
Cause here, here we are
Here we are

We're still here

And it’s a beautiful mess, yes it is
It’s like taking a guess when the only answer is yes

And through timeless words and priceless pictures
We’ll fly like birds not of this earth
And tides they turn and hearts disfigure
But that’s no concern when we’re wounded together
And we tore our dresses and stained our shirts
But its nice today, oh the wait was so worth it

Enchanted - nici un film pentru fete nu e mai comic decat atunci cand il vezi cu cea mai buna prietena.
Australia - "Just because it is, doesn't mean it should be" and yet such a funny movie. Amazing
Cidade de Deus - you stop breathing for 2 hours
The curious case of Benjamin Button - Some people...like to live in a story.
For what it's worth: it's never too late or, in my case, too early to be whoever you want to be. There's no time limit, stop whenever you want. You can change or stay the same, there are no rules to this thing. We can make the best or the worst of it. I hope you make the best of it. And I hope you see things that startle you. I hope you feel things you never felt before. I hope you meet people with a different point of view. I hope you live a life you're proud of. If you find that you're not, I hope you have the strength to start all over again.

- Cate sanse ai sa faci ceea ce e bine?
- Nenumarate, ai sa vezi!

A beautiful mess

2009-01-29T11:56:00.004+02:00

Heart

Asta e cuvantul care imi vine in minte de dimineata. M-am trezit cu o neliniste pozitiva pe care o am de cateva zile. Si aseara, inainte sa adorm, ma gandeam cate stari si ganduri si "a-ha-uri" am avut in doar 2-3 zile. Si cate s-au schimbat cumva in mine.

Jason Mraz e un tip asa simpatic si exprima asa bine multe dintre lucrurile pe care le simt. Melodia din titlu e una dintre ele. Sau "Please don't tell her", "The Remedy". In ceea ce priveste alte melodii care imi suna in cap zilele astea, nu credeam sa spun asta vreodata, dar unele sunt din selectia nationala pentru Eurovision. Don't ask :)

Si de ce heart?
Pentru ca, in final, it's all that matters. Conteaza ce simti, cum te simti tu cu tine, conteaza fapte si mai putin cuvinte. Conteaza cine e acolo cand nu ceri, cine e acolo cand ai nevoie fara sa te intrebe "de ce", conteaza ce e in sufletul tau si numai tu stii, pana la urma. Si toate lucrurile pe care le facem, toate calatoriile, proiectele, planurile, obiectivele mai mult sau mai putin mari, toate au ca finalitate un sentiment. Conteaza ce simti.

Ma gandeam zilele astea ca oamenii nu mai construiesc, nu mai au rabdare sa se descopere, pe ei si pe altii, sa faca un compromis, sa faca pe cineva fericit. Suntem uneori asa ocupati de "mine", incat uitam de "noi" si, mai grav, uitam de "tine". Nu conteaza daca eu te fac sa zambesti, conteaza daca tu ma faci sa zambesc. Si imi dau seama ca am cazut si eu in capcana asta uneori. Mai demult faceam surprize, faceam oamenii din jurul meu sa zambeasca fara un motiv anume. Acum mi-e greu sa fac asta. And this will change!

Mergand pe firul asta al filozofiei "Conteaza ce simti" - desi sunt sigura ca nu sunt, din nou, prima care s-a gandit la asta - mergand pe acest fir, deci, m-am hotarat ce vreau sa simt la sfarsitul anului 2009. Ce vreau sa fie diferit in mine. Si de aici sa imi dau seama ce fac pentru asta.

Intre timp am vazut si filmul Australia. Incredibil.
"Just because it is, doesn't mean it should be"

Same lyrics, different song

2009-01-24T14:44:00.002+02:00

I'll try writing in English, to see what comes out of it.
I've been thinking, not these days, but for ever, I guess, about how incredibly similar we are.

How we live and dream so alike, how we love and get hurt and love again. How the words we say have already been said before, already been thought, felt, ignored, misjudged: "I love you", "I like you", "we are over", "it hurts", "I''m leaving".

I was thinking that our dreams for freedom, in any sense, physical or mental, are the same. That we all desire, more than anything, to feel free and just live. That leaving aside all the parties, holidays, cars, clothes, all we want is to feel loved while being ourselves.

I often look for stories of the people I see on the street. I imagine what they are thinking, where they are going, if they are happy and smile on the inside. I imagine stories for them and in all these stories I feel somehow attached to them, because in each of them there is a similitude to something I've felt, lived, missed.

Because everything we are has already been. It sounds sad and scary, but maybe it should not. This thought should make us more tolerant, unite us and make us see how incredibly beautiful the world is, that although we are pretty much the same, we are so unique. Our feelings, our experiences, our words, our thoughts may be the same. But what makes us so unique is the one combination of these things, one combination special for each of us. And we can learn so much from each other, if we just see this.

So today I am peaceful, for knowing that what I feel is something that was felt before. And that answers are there for me to find them. Still searching, still restless.

and the song - Jason Mraz - Please don't tell her :)

wallpaper

2009-01-20T10:51:00.002+02:00

nici o melodie, nici un text, doar wallpaper-ul meu :)

Viva la vida

2009-01-19T16:23:00.003+02:00

My life is getting back on track. Proiecte predate, ordine in camera, zambit frumos la bunici, cont de facebook :) Si urmeaza lucrurile mari.

De astazi in 6 luni implinesc 22 de ani.
It feels a lot, pentru ca simt ca vreau sa mai fac inca atat de multe. Si na, am timp, se zice, dar vreau sa am mai multa grija cum anume il folosesc.
So 2009 resolutions, coming right up:

- sa imi iau permisul de conducere
- sa merg cu bicicleta mai des - 1 data pe saptamana, cel putin primavara si vara
- sa incep un blog/ mail/ alta metoda tehnologica de a tine legatura cu my 2 best friends
- sa merg in vizita la frate-miu, in Amsterdam
- sa iau licenta cu bine
- sa incep sa scriu cartea pe care am promis ca o scriu
- sa las in urma o echipa eficienta si pasionata
- sa ma hotarasc si sa fiu multumita cu decizia luata: inca un an in Iasi sau... nu?
- sa urc pe munte, pana sus sus in varf, cu picioarele mele - si da, in ritmul meu :D
- sa citesc inca cel putin o carte clasica

rezolutiile astea sunt mai mult pentru urmatoarele 6 luni :) Well, adica pana la 22 de ani.
Toate panzele sus :D

Out is through

2009-01-19T00:46:00.009+02:00

Cantecelul asta zice ca the only way out is through
Si o zice foarte bine.

Incerc sa ma ascund zilele astea. De toata lumea, pentru ca simt ca daca ma apuc sa vorbesc cu cineva, incep sa plang.
Insa de ce ar fi asta un lucru rau?

Poate tot ce avem nevoie sa facem, pentru a ne elibera de nesiguranta, esec, dezamagire, rusine, singuratate, este sa mergem prin sentimentele astea, cu capul sus, cu zambetul pe buze, cu oamenii dragi alaturi. In primul rand insa, cu noi insine alaturi.

Fa primul pas!
Incepe discutia aceea de care iti e frica.
Zambeste cand tot ce vrei sa faci e sa taci. Zambeste pentru ca va schimba cursul unor evenimente. Va schimba o cearta intr-o discutie. O tacere dureroasa intr-un moment emotionant.

Oamenii imi spun tot felul de lucruri. Ca sunt puternica sau ca ar trebui sa fiu mandra de mine. Insa la sfarsitul zilei, ceea ce conteaza este ce imi spun eu mie. Ce am facut eu pentru mine. Cum am invatat eu din ceea ce a fost, cum am trecut eu peste. Unde anume ma aflu. Unde imi doresc sa merg in continuare.

So, girlie, ia si impaca-te. Incepe cu tine. Impaca-te cu gandurile si dorintele si asteptarile tale. Se zice ca e un an nou, un bun prilej sa faci asta.
Impaca-te cu oamenii pe care i-ai indepartat pentru ca te iubesc. Si pentru ca pe ei nu ai vrea sa ii dezamagesti, de aia alegi sa te ascunzi.
Impaca-te cu oamenii carora le datorezi explicatii.
Impaca-te cu oamenii de la care astepti explicatii.
Impaca-te cu cei carora mai ai sa le spui lucruri, cei carora le datorezi cumva un multumesc.

Impaca-te cu deciziile luate, momentele petrecute, trecutul, viitorul. Impaca-te cu ziua de astazi si fa tot ce poti mai bine ca sa te impaci cu tine in fiecare zi.

It's time to start again. And the only way to do it is to walk through today.

It's a kind of magic

2008-12-24T22:56:00.004+02:00

In seara asta am ramas surprinsa.

A nins in seara de Ajun, de parca vocea si dorinta a mii si mii de oameni, la un loc, a facut sa se intample asa.

Ce simplu e. Nu ne dorim bani, haine, jucarii. De fapt, tot ce ne dorim e zapada, zambete, imbratisari, momente, emotii, caldura.

Astazi ii ziceam mamei, in goana pregatirilor care pe mine una nu ma incanta f mult: Ce atata cozonac, pregatiri, cadouri. Avem cateva zile doar ale noastre. Putem foarte bine sa mancam sandwish-uri si sa ne iubim :)

Tot ce imi doresc e sa am parte de oameni dragi, cu adevarat dragi, langa mine. Sa fac surprize cum e un mic dejun copios, un glob special, o scrisoare, un telefon. Sa beau ciocolata calda cu scortisoara, sa ma uit la filme de Craciun, sa dorm si sa citesc.
Si sa ma gandesc de doua ori inainte de a spune ceva rautacios sau nepotrivit. Sa zambesc cat pot de des, sa fiu linistita si vesela. Sa petrec timp cu persoane importante. Sa multumesc celor care au facut 2008 un an minunat!

Uitandu-ma la filmuletele astea doua, zambesc involuntar, imi dau seama cat de asemanatori suntem si totusi cate diferente mici, adorabile, ne fac sa fim unici.
Doua intrebari frumoase, raspunsuri pe masura, natural, calm, uman. O lume intreaga de oameni frumosi.
Din New York si din Brooklyn

Destinations are where we begin again

2008-12-02T22:27:00.002+02:00

Imi bate inima tare de o ora incontinuu.
Simti ca traiesti cand esti puternic si mai ales simti ca traiesti cand esti coplesit de emotii, cand nu mai esti puternic, cand plangi dintr-un sentiment de mandrie, frica, entuziasm, anticipatie, incredere.

Curaj.
Sa spui ce vrei. Sa recunosti ca nu le stii pe toate. Sa recunosti ca ti-e frica, dar asta sa nu te opreasca. Sa oferi increderea ta cuiva. Sa continui sa crezi, ca un schior in panta, sa crezi, sa crezi tare tare din tot sufletul si sa nu te opreasca nimic.
Sa fii prost. Sa gresesti, sa spui prostii, sa minti, sa te porti ciudat. Sa recunosti si sa inveti din asta.
Nu cred in oameni perfecti. Cred ca aia sunt cei carora le e cel mai frica sa greseasca sau sa ii vada altii ca au gresit. Cred ca aceia sufera cel mai tare cand nu reusesc, pentru ca li se demonstreaza ca nu sunt perfecti si asta e de neconceput pentru ei.

Pot sa plang si sa fiu neincrezatoare si sa ma simt mica mica.
Pot pentru ca stiu cum e sa te-a joci de fetita emotionala, de-a omul serios si matur, de-a copilul responsabil. Si stiu cum sunt, stiu cum imi doresc sa fiu.
E bine sa incerci, asa iti dai seama cine esti tu pana la urma. Cum poti spune ca tu esti un om serios si matur, daca nu te-ai jucat niciodata cu un carut de cumparaturi prin BILLA? Nu stii cum e, nu stii daca ti s-ar potrivi, nu poti nega ceva ce nu cunosti.

E asa frumos sa te uiti la tine si sa fii mandru. Sa ti se para ca esti din ce in ce mai impacat cu tine, mai sincer, mai tu. Si sa te lasi sa fii.

Vine Craciunul si imi bate inima tare tare. E cel mai frumos sentiment.

Fix you

2008-10-01T21:23:00.004+03:00

ma simt ca un suc proaspat de portocale
like nothing can touch me or brake me :)

Si cred ca trebuie sa conserv cumva sentimentul asta, fiindca sucul de portocale se strica usor daca nu e pus la frigider.

Aveam chef in seara asta si nu stiam de ce anume. Cateva sugestii?
"chef de o nebunie, chef de viata, de vorba, de un zambet sau de pizza, de o sperietura sau de un copil, sau de ambele. Ai chef sa nu ai chef de nimic sau sa ai timp sa nu ai chef. Chef de vorba la caldurica si o ciocolata calda si filozofeala si zambete, asta clar. Si Friends si o perna pufoasa si Kinder Delice cu lapte"

Asa ca am incalzit niste lapte si lucrurile celelalte au venit de la sine. Primul pas e mai greu.

Melodia de la Coldplay ma duce cu gandul la un prieten de-al meu, care mi-a povestit de cantecul asta intr-o iarna. Zicea ca l-a ascultat la casti cu un prieten, intr-un bar ieftin de prin Iasi, fiecare la cate o casca, amandoi minunandu-se. Si de fiecare data cand aud cantecul asta, mi-i imaginez pe ei doi. Si e cumva frig, dar incredibil de bine.

Mai frumoasa

2008-09-25T00:51:00.002+03:00

Suntem atat de naivi uneori. Si nu vedem ca totul e foarte foarte simplu.

Ca sa fii fericit si sa iti fie bine, trebuie sa fii cu persoanele care te fac sa zambesti, sa razi, sa te simti sigur pe tine, mandru.
Daca exista unii care te fac sa te simti ciudat, trist, nelalocul tau, nu conteaza motivele, lipsa intentiei sau circumstantele. Nu exista "mi se pare" sau scuze. Tot ce conteaza e cum te simti alaturi de persoanele respective.

Si cea mai simpla concluzie e ca trebuie sa ai alaturi oamenii care te fac sa te simti bine.

Ingrozitor de simplu.

Melodia e a Laurei Stoica, thanks to Popi :)

Spider's web

2008-09-24T23:15:00.003+03:00

The piano keys are black and white
But they sound like a million colors in your mind.

Melodia asta e asa puternica. Nu am mai auzit demult niste acorduri care sa imi faca pielea de gaina. Pianul ala canta de parca vrea sa scape, sa fuga undeva departe. E o melodie perfecta pentru momentele in care esti trist sau nu stii ce sa faci, dar stii doar ca vrei sa fugi. Sa iei trenul. Sa te urci in avion. Sa fugi pe strazi printre frunzele astea care cad iarasi.

In fiecare an cad frunzele. In fiecare an e cald si apoi e frig. Ploua si apoi e soare. Vine Craciunul iar. Oamenii se iubesc si se despart. Oamenii se muta. Oamenii sufera. Oamenii rad. Oamenii se regasesc. Oamenii beau cafea. Singuri sau in doi. Uneori singuri, uneori in doi. Oamenii danseaza. Oamenii se minuneaza de muntii din Valcea. Oamenii asculta Santana noaptea intr-o masina pe un drum impadurit.

Oare cum e sa stii exact cine esti? Sa stii exact ce iti place, ce iti face bine si ce te intristeaza. Sa stii cine sunt oamenii pe care ii vei avea pentru totdeauna cu tine, sa stii cine te iubeste si sa iubesti si tu la randul tau pe cine trebuie. Sa iti stii calitatile si defectele, sa ai un raspuns logic la toate. Sa ai argumente, claritate, orgoliu, coloana vertebrala. Sa iei deciziile corecte si fundamentate.

Oare are vreo legatura felul asta de a fi cu fericirea? Pentru ca, sincer, de cealalata parte e cam trist uneori. Am auzit si eu, ziceau unii :)

Melodia e cantata de Katie Melua. She's on my "to see live" list.

Oxygen

2008-09-02T00:05:00.003+03:00

Lucrurile nu se schimba.

Cat de important e sa ai unul sau doi prieteni atat de apropiati, incat ti se pare ca vietile voastre au inceput deodata? Care tac impreuna cu tine, care urasc oamenii care te ranesc si iubesc oamenii care te fac fericita, care te suna sa te intrebe ce mai faci tu, nu sa iti zica ce fac ei.

Cat de important este sa iti deschizi sufletul si sa iti impartasesti gandurile unor oameni pe care nu ii cunosti de o viata, dar simti ca ti-ai dori? E atat de frumos sa fii sincer si sa simti ca cel de langa tine e sincer si e langa tine cu adevarat. Chiar daca mai face glume nesarate, daca te ia peste picior, daca e brutal de direct, il simti ca e acolo. Si e atat de frumos sa fii prima persoana pe care o anunta de o veste buna, care il face fericit. Parca simti cum creste a little thing called friendship. La varsta asta? Ei, se mai poate.

Cat de important e sa iti asculti bunicii cum repeta aceleasi lucruri cam in fiecare zi? Si cum zambesc doar vazandu-te si spunandu-ti ca sunt bucurosi sa te aiba aproape. Sa ii asculti ca ii doare uneori si ca e greu, dar e pana la urma bine. Sa nu stii ce sa le spui, dar sa fii acolo, in sufrageria lor, pe canapeaua lor pe care te jucai acum parca sute de zile cu masinutele tale si cu lenjeria intima in cap? :)

Cat de important e sa te gandesti la viitor? Sa te imaginezi in locuri noi, in ipostaze noi, in brate noi. Sa te vezi altfel si totusi fundamental neschimbat. Sa incerci sa iei cu tine toate amintirile, sa nu uiti nimic, oricat te-ar face sa plangi si oricat te-ar face sa razi. Sa privesti fara regrete, fara asteptari, fara speranta, doar cu un suflet deschis si un zambet larg pe fata spre viitor. Un suflet intr-o valiza si o mana care te protejeaza de soare si te ajuta sa vezi mai clar.

Cat de important e sa fii aici, acum? Sa stii ce a fost, sa tii cu tine tot ce ai invatat si sa privesti cu incredere in fata. Dar sa fii aici, acum.

Foarte important.

Lucrurile fundamentale nu se schimba.

melodia e a lui Colbie Caillat. Astazi avem si melodie :)

Freestyle smiling

2008-08-29T13:51:00.003+03:00

Sunt atat de multe moduri in care poti zambi.
Poti zambi cand esti vesel
poti zambi complice
poti zambi unei persoane pe care tocmai o cunosti
poti zambi unui necunoscut pe strada
poti zambi unui copil care iti arata singurii sai doi dintisori inapoi.

Poti zambi cand te doare
poti zambi cand nu stii ce altceva sa mai zici
poti zambi ca sa salvezi un moment tensionat
poti zambi cand un zambet e tot ce ai tu mai de pret de oferit.

Poti zambi la auzul unei melodii
Poti zambi cand simti un anume parfum
Poti zambi cand auzi un anume cuvant
sau vezi o anume persoana.
Poti zambi cu gura pana la urechi cand un prieten drag iti zambeste vazandu-te.

Poti zambi poznas, copilaros, flirtand, bosumflat, entuziast, pierdut, singur, cu prietenii, cu bunicii. Poti zambi la orice ora din zi, dimineata, la pranz, seara si intre mese. Poti zambi in lumina lunii, pe intuneric sau in bataia soarelui. Poti zambi pe varful unui munte sau inotand pe sub apa. Poti zambi cand nimeni nu iti zambeste inapoi, iti poti zambi in oglinda sau pe strada.

Insa, cel mai important si cel mai frumos este sa zambesti cu sufletul.

Smiling is for everyone. This is a freestyle smiling september! :)

melodie? De data asta nu. Fiecare cu melodia lui.

Cea mai frumoasa zi

2008-04-12T17:31:00.009+03:00

Perfect.

Joi, 10 aprilie 2008. Concert Vama, mai exact Tudor Chirila si 4 omuleti tari. Perfect. Desi am stat 2 ore sa asteptam, a meritat pe deplin, peste deplin chiar. Am sarit la unison cu oameni necunoscuti, am cantat din toti plamanii, am zambit cu toata fata, am aplaudat pe bune. Mi-au revenit in minte imagini din adolescenta, mi-au venit in minte imagini despre lucruri care inca nu s-au intamplat, despre locuri pe care nu le-am vazut, despre lucruri pe care nu le-am mai simtit in ultima vreme. Concertul asta s-a jucat in cel mai placut mod cu simturile si gandurile mele. Mi-a placut la nebunie. Epilog. Show. Creatie. Zambete. Lacrimi? :) Eh, zicea ceva de iubire, poate de asta.
Si poate cel mai tare lucru a fost ca am impartit concertul asta cu singura persoana cu care mi-ar fi placut sa il impart.

Perfect.

Sambata, 12 aprilie 2008 Dimineata lenesa, soare, primavara. Probleme, solutii, zambet pe buze, no worries, greselile ne ajuta sa invatam, nu? O plimbare de o ora poate, poate mai putin, timpul e mult prea irelevant. Zambete din nou :) O fi ceva cu zambetele astea, ceva chimic sau beyond, dar aduc o stare de fericire mult prea pregnanta ca sa nu fie adevarat. Povesti despre Moldova, despre ce anume fac eu in AIESEC, despre cat de interesant si pe bune este sau ar putea fi totul. Prajitura cu ciocolata. Si, cel mai important, un targ de antichitati care ne-a picat in drum in cel mai neasteptat mod. Amintiri ale altora impletite cu ale mele. Ma simteam ca in sufrageria bunicii. Acum ma uit la cerceii mei noi si la bratara rosie. Imi imaginez povestea lor si ma mandresc ca acum povestea lor e si a mea si invers. Imi plac lucrurile despre care poti spune mai mult decat pret si punct de vanzare. M-am simtit ca intr-un film retro astazi. Minunat. Perfect.

melodia e a lui Andries

Chasing Cars

2008-04-02T14:29:00.002+03:00

A trecut mult. Nu neaparat de cand am scris pe blog, ci mai degraba de cand am luat o pauza. Chiar cred foarte mult ca e important sa iei din cand in cand o pauza, sa iti amintesti de ce faci ceea ce faci, pentru cine, cui trebuie sa ii zambesti mai des, cu cine trebuie sa mai stai de vorba.

Vorba cantecului, let's waste time chasing cars.

Ultima data cand am scris eram intr-o stare mai romantica, era februarie, imi aminteam lucruri, visam alte lucruri. Intre timp am mai trait un pic. Am senzatia uneori ca traiesc prea putin. Doar in pauzele dintre amintiri si vise.

Cand ma gandesc la luna care a trecut imi vin imagini in minte. Telefoane in miez de noapte sau dimineata devreme, culcat la 3 noaptea, ajuns acasa pe jos aproape de rasarit, culoarea cerului la 6 dimineata. Am plans de cateva ori luna trecuta. Din cauza altora, din cauza mea, din cauza unei persoane anume. Am fost dezamagita. Am fost deziluzionata si nu am stiut de ce nu pot sa fiu pur si simplu. Sa fiu pur si simplu linistita si fericita. Poate nu imi doresc decat asta, poate atat mi-ar ajunge si eu nu stiu si ma zbat degeaba.

Am fost in alta lume luna trecuta. Am vazut un alt mod de a trai, atat de asemanator si totusi altfel. Am stat pe iarba, am zambit frumos. Nu stiu daca a avut efect, dar eu am zambit cat de frumos am stiut eu. Si am impletit coronite de flori cu sufletul si cu zambetul meu. Si nici asta nu stiu daca a avut efect. Poate un zambet inapoi. Dar pana la urma nu conteaza efectul obtinut, nu? Am hotarat asta demult. Sa dau fara sa astept inapoi. Despite...everything.

O persoana importanta pentru mine a plecat departe, pentru cateva luni. My support, my friend. Va fi destul de greu, voi uita sa stau pe iarba probabil, poate voi uita sa ma uit la filme sau sa citesc. Dar sper sa imi scrie si sa imi aminteasca sa stau cu ai mei si sa ma plimb pe Lascar Catargi.

Doua persoane mi-au multumit luna trecuta. Din suflet si asta mi-a luminat toata luna. Pentru ca de asta sunt eu acolo, de asta sunt zapacita de lucruri, de asta ma culc tarziu si ma scol devreme, pentru ei. Pentru oamenii pe care ii pot ajuta sa fie mai buni, sa creasca, sa fie mai aproape de ceea ce isi doresc ei de la ei.

Am invatat sa pun prioritati. Insa nu am invatat inca sa le aleg pe cele mai importante.

Am invatat sa fiu pur si simplu eu, cand mi-ar fi fost mai usor sa fiu altcineva, sa ma protejez.

Am invatat sa spun nu. Insa nu am invatat cand anume.

Ce nu am invatat? Sa spun ce imi doresc, ce vreau, pe cine vreau, de ce si cum. Dar lucrez la asta.

Snow Patrol o spune asa bine: If I lay here, If I just lay here, Would you lie with me and just forget the world?

Wasted

2008-02-21T20:38:00.003+02:00

Cantecul asta al lui Brandi Carlile incepe ca o melodie pentru copii. Simplu, parca ar fi existat de cand lumea. Parca o poti crea si fara instrumente muzicale. Firesc.

Si vorbeste despre cum poti sa te pierzi uneori. Printre drumuri, telefoane, zambete mai mult sau mai putin sincere, cuvinte, intrebari si mai ales raspunsuri.

E bine sa tii contactul cu tine. Si cu oamenii care conteaza pentru tine si pentru care tu contezi. Care sunt acolo pentru tine si dupa ce trece primul val de compasiune sau primul val de urale. E bine sa iti amintesti ca cineva se ingrijoreaza cand nu esti in patul tau noaptea tarziu, cand stranuti sau te doare capul. E bine sa dai un telefon, sa iesi la o plimbare, sa imbratisezi, sa vorbesti cu oamenii astia care sunt ai tai. Si tu esti a lor.

In plus, cateodata un pas inapoi nu inseamna retrogradare. Poate sa iti arate un drum mai bun, pe care il pierdusesi din vedere. Inainte nu e neaparat cea mai buna solutie. Si nici cea care te face fericit.

Sfatul meu: have a break. take a walk. look up (daca vezi un tavan alb, iesi urgent afara. blue is soo much better) Si gandeste-te: ce am facut azi m-a facut fericit? ma va face fericit si maine?
Daca sunt momente in care ti se pare ca ai vrea sa fii in alta parte, cu altcineva, facand altceva, du-te, suna, fa-o.

Asta e sfatul meu pentru mine. Si pentru cine mai simte asta din cand in cand.

The look

2008-02-07T22:56:00.000+02:00

Poveste de dragoste urbana. Autobuz, ezitare, just a matter of seconds.
Si nu, n-are happy end. Nu in seara asta, cel putin.

Ea se urca in autobuz. Inghesuiala mare. Ramane langa usa. Langa un el. E mai inalt ca ea si ii simte privirea. Se surprinde uitandu-se in sus, la el. Isi intoarce repede capul.
El vrea sa coboare la urmatoarea.
el - Cobori?
ea - Nu.
el - Pacat. (zambeste)
ea - :)
Inghesuiala mare, e nevoita sa coboare si ea pt a lasa loc la altii.
ea - Cred ca am sa cobor si eu pana la urma.
el - Ma gandeam eu :)
ea - :)
el - ;)
ea - :) I feel pretty...

Da, din nou despre iubire. Presimt ca mai urmeaza.
-- Roxette --

Te busque

2008-02-04T00:32:00.000+02:00

Vroiam sa scriu postul asta in engleza, dar stiam ca va iesi mult prea personal.
Si nu e frumos sa afle lumea ce e in sufletul tau, nu?

Am un gol in stomac. De la melodia asta. Daca intelegi ce spune, pentru ca e in spaniola, sigur ai sa ai si tu un gol in stomac.
Parca sunt reticenta in a vorbi despre iubire. Mai ales ca asta nu e un jurnal. Scopul meu declarat la inceputul blogului era sa scriu lucruri care pot inspira la un moment dat pe cineva.

As putea sa scriu cat de frumos e sa iubesti, nu? :) Despre cum iubirea e de atat de multe feluri, incat niciodata nu poti spune ca nu iubesti. Insa greu gasesti ceva ce poate inlocui o tinere de mana, un sarut, o privire. Un gol in stomac.
Nu ar trebui sa uitam sau sa negam ca asta cautam toti, pana la urma. Un gol in stomac. Unora le e frica sa recunoasca. Sa inteleaga ca au nevoie de iubire pentru a fi fericiti. Si nu doar de prieteni si familie. Care cantaresc mult, enorm, insa nu destul. E in regula sa vrei sa iubesti si sa vrei sa fii iubit. E bine sa tii minte ca asta te face fericit. Nu trebuie sa iti cladesti viata in jurul acestui lucru, insa nici nu merge sa ignori partea asta.

Pentru mine, iubirea e colorata. E verde cand esti vesel, e albastra cand te calmeaza, e rosie cand iti face inima sa mearga mai repede. Iubirea poate fi si galbena, poate mirosi a lacramioare, poate sa te acopere ca o patura moale. Uneori te racoreste, ca un izvor rece. Sau te face sa plutesti, ca in Delta. Iubirea nu sta in loc. Ti se plimba prin corp, de la nas la varfurile degetelor, din ochi pana in genunchi. Iti umezeste buzele si iti coloreaza irisul in cele mai clare nuante.

Are efecte secundare? Sigur. Dar cine chiar citeste prospectul vreodata?
All in all, e bine sa iubesti. Cand, cum, unde, pe cine vrei. Si e foarte important sa ai rabdare, sa o lasi sa inceapa sa iti umble pe sub piele. Sa nu uiti ca exista.

melodia din titlu e cantata de Nelly Furtado - in noaptea asta we're speaking Spanish

there's plenty of love for everyone in the world :)

Bubbly

2008-01-25T22:04:00.000+02:00

Ne-am despartit. In seara asta, pe messenger. Tocmai le-am spus si lor si imi vine sa plang.

A fost asa frumos. Ne-am cunoscut prin fratele meu, eu l-am abordat, i-a placut stilul meu si de atunci suntem impreuna. Am descoperit parti mai putin bune unul la celalat, am impartasit perioade grele sau bucurii. M-a inteles mai intotdeauna, insa azi am spus stop.

Imi tot repet de cateva ore: It's the right thing to do, it's the right thing to do. Sper ca e. Intr-adevar, nu era alta solutie, intr-adevar, imi va fi tare dor, intr-adevar, a zis ca ma pot intoarce oricand. Dar oare chiar pot? M-am gandit la asta. Cum iei de la capat o relatie si asa fragila? Cum iti asumi enorma responsabilitate ca things will work out this time?

Incerc sa ma gandesc la lucruri pe care le-am castigat din experienta asta. Sa centralizez ce am invatat. Insa imi vin in minte numai lucrurile de care imi va fi tare dor. Lucruri pe care le pierd.

Se mai termina lucrurile, nu putea dura o vesnicie, vorba Ilincai.

Sa nu inchid pana nu clarific ceva: postul asta nu are nici o legatura cu baietii :) Insa da, e despre atasament, iubire, corectitudine, renuntare.

Si melodia e cantata de Colbie Caillat.

ideea era: Multumesc, bookblog!

Late Morning Lullaby

2008-01-16T12:14:00.000+02:00

Pentru prima oara de cand am blogul asta, incep sa scriu fara un scop sau fara o tema anume. Nu stiu despre ce e postul asta.

As putea fi previzibila si sa scriu despre cum am fost internata in spital zilele astea. Si cum acum sunt in perioada de get back to life. Cum mananc des si putin ca bebelusii, supa, morcov, branza. As putea sa scriu de rau de sistemul medical din Romania sau sa descriu ce ingrozitor e sa ai o groaza de injectii si sa fii imobilizat la pat. Sa depinzi tare de altii. Dar e deprimant, nu?

Am sa scriu insa despre omizi. De ce? Pentru ca l-am intrebat pe fratele meu despre ce sa scriu, asta acum vreo 7 zile. A zis "omizi" :) Ii datorez un post despre omizi, deci, nu?

Mie nu imi plac omizile. Au prea multe picioare, au puf si se taraie. Ingrozitor. Dar imi plac fluturii. Si astia, dupa cate stiu eu, de acolo se trag, din pufoseniile taratoare. Hm, dar si asta e cam previzibil. Ca lucrurile frumoase necesita timp sa ti se dezvaluie, bla bla.

Oare ce inseamna lullaby? Nu vreau sa stiu sau sa caut ce inseamna de fapt lullaby. Pentru mine e asa un cuvant de frumos. Imi imaginez o stare cand aud cuvantul asta. O stare usor de descris ca fericire, o fericire calma si calda, asa. O zi de primavara in care citesti o carte frumoasa pe cuvertura ta galbena si soarele iti bate incet pe obraji si draperiile tale verzi arata mai verzi ca niciodata. That's lullaby. My lullaby.

And remember: acesta a fost un post despre omizi :) Ok?

What a wonderful world

2008-01-02T22:57:00.000+02:00

Stiti teoria vacii?

Boul intotdeauna cauta o vaca mai tanara.

Afterglow

2007-12-29T23:26:00.000+02:00

Am in minte demult ideea postului asta, insa n-am gasit si nu stiu inca the way to say it.
Nu vreau sa fie o insiruire de "de ce-uri". Insa ma intreb.

Cum se face ca deseori traim in umbra a ceva ce a trecut. Ca stralucirea asta de care tot vorbesc si INXS in melodie o descoperim tot timpul abia dupa. Ca lucrurile frumoase din viata noastra ne fac sa fim tristi si sa tanjim dupa ele. Pentru ca dispar si ne iau si parti din noi cu ele. Partile esentiale, that is.

Stii ce? Ia aduna-ti toate gandurile si partile din tine si get yourself together. Incearca sa gasesti un "beforeglow" pe care sa il cauti si sa il urmezi. Lucrurile frumoase din viata nostra nu sunt toate mari sau shinny. Unele sunt chiar in fata noastra si sunt mici mici de tot, dar stralucesc domle' al naibii de tare si frumos. Si nu vorbesc de bradul de Craciun.

Si tu ai un scop in viata. Exact scopul pe care vrei sa il ai. Sau o fi cel pe care inca nu stii ca il ai. But there is one. Si da, chiar si tu ai un beforeglow si un afterglow. Si tu faci parte din viata altora, cum ei fac parte din viata ta. Si fiecare cuvant al tau conteaza.

Nu vreau sa tin predici de viata. Niciodata nu mi-a placut chestia asta. Insa e simplu: afterglow poate merge, o zi, o saptamana, 3 luni, un an. But enough is enough. Stralucirea asta o gasesti in multe lucruri, daca incepi sa cauti. Incet, constient, cu rabdare.

Incepe sa imi placa din ce in ce mai mult ideea cu beforeglow. Much better.

Un mic insight in my life: de cateva luni, tot ma uit la ceas la fix, des si de multe ori pe zi. Din greseala, bineinteles. Singura concluzie plauzibila si convenabila e ca ma iubeste :)

Walking on sunshine

2007-12-18T12:06:00.000+02:00

Ma simt foarte importanta, am primit prima mea leapsa pe blog. Ca sa nu se supere Marius, am sa raspund. Insa mie nu imi place leapsa, asa ca asta o sa fie si ultima.

E vorba de a scrie 4 propozitii de la pagina 123 din cartea cea mai aproape de mine in momentul asta.

La mine s-a nimerit "Starea de flux" de Mihaly Csikszentmihalyi, carte imprumutata de la Popic, the little Zig Ziglar wannabe, dragul de el.
Si acum sa transcriem:

La urma urmei, daca scriem, pictam sau facem experimente intr-un laborator, trebuie sa fim singuri. Si totusi, persoanele creative subliniaza mereu cat de important este sa vada si auda alti oameni, sa faca schimb de idei si sa cunoasca lucrarile altora. Fizicianul John Archibald Wheeler sustine aceasta idee foarte direct: "Daca nu te intelegi bine cu ceilati, poti sa-ti iei adio. Intotdeauna am fost de parere ca nimeni nu devine cineva daca nu sunt alte persoane prin preajma."

Cam adevarat ce zice Mihaly aici. Total de acord.
In dimineata asta au fost The Pretenders.

Hazy Shade of Winter

2007-12-15T22:48:00.000+02:00

Voi fi foarte scurta, pentru ca maine e o zi importanta.

concluzia de azi:

Decizia corecta este aceea care iti ia cel mai mult timp de gandire.

What dreams are made of

2007-12-14T00:35:00.000+02:00

Lucrurile cu adevarat importante.
Sunt cele care te entuziasmeaza nu o clipa, ci o zi intreaga sau chiar o saptamana.
Sunt cele pe care le astepti cu teama, pentru ca atunci cand vin inseamna ca se vor termina la un moment dat.
Sunt lucruri care iti smulg zambete, te fac sa sari prin casa, te fac sa tremuri sau sa plangi.

Ele trec peste probleme de sanatate, tehnice, organizatorice. Peste certuri cu parinti sau prieteni. Peste "nu pot" sau "nu am timp".

Sunt acelea pentru care regreti ca trebuie sa dormi, sa mananci, sa mergi la baie. Acelea la care te gandesti cu lumina stinsa si hartia plus pixul langa pat.

Despre lucrurile cu adevarat importante iti place sa vorbesti. Insa cu persoanele cu adevarat importante.

melodia din noaptea asta e cantata de Hillary Duff. Don't judge!

Flowers in the window

2007-12-06T12:56:00.000+02:00

Post-ul asta a stat multa vreme pe o foaie de hartie, pe biroul meu. I'm not that much of a blogger, after all, se pare.
Ma gandeam la momente inspirationale si mi-au venit unele in minte, probabil cele mai recente:

cand ii spui tatalui tau ca esti mandru/a de el

cand cei dragi sunt veseli si rad, iar tu esti acolo, in mijlocul lor

cand ti se spune "Eu cred ca poti sa faci asta"/ "Eu am incredere in tine. Sper ca si tu crezi in tine."

cand ocolesti drumul spre casa, intr-o plimbare cu o persoana draga tie, numai pentru a prelungi discutia foarte interesanta

cand iti amintesti de tine acum 1 an

cand persoane noi iti amintesc de oameni cunoscuti in trecut

Dedicatiile muzicale am sa le pun de acum in fiecare titlu. Azi a fost Travis.

My song

2007-11-24T23:07:00.000+02:00

Salut, numele meu este Anca. Mi se spune Cutz, sugar, puiule, Ana, ursule, mai, bai, frumusica si inca altele. Mi s-a spus intr-o vreme si scumpa.
Insa pana la urma eu tot Anca sunt. Am 20 de ani, mult mai multe ganduri pe secunda, tot atat de multe sentimente traite la activ. Si m-am gandit sa le scriu undeva. De ce?

Pentru ca am fost de multe ori impresionata de ceea ce am citit pe blogurile altor oameni. Pentru ca unele post-uri mi-au dat curaj, altele m-au facut sa realizez lucruri, altele m-au facut sa zambesc intr-o zi nu foarte buna. Pentru ca mi-ar placea sa am un asemenea efect in viata cuiva, in ziua cuiva.

si pentru ca mie imi plac dedicatiile muzicale foarte mult:
Brandi Carlile - Wasted